AfD se îndreaptă spre a doua victorie regională în doar două săptămâni, după ce primele proiecții au plasat partidul pe primul loc în Mecklenburg-Pomerania Occidentală, după succesul categoric din Saxonia-Anhalt, potrivit dpa. Alice Weidel a afirmat la ZDF că rezultatele Uniunii Crești-Democrate (CDU) din Mecklenburg-Pomerania Occidentală și Berlin arată, în opinia sa, că formațiunea conservatoare a fost înlocuită de AfD în rolul de partid popular.
Weidel îi cere lui Merz să își asume consecințele „Iar asta înseamnă foarte clar, la nivel federal: Friedrich Merz trebuie să își asume consecințele. Trebuie să o facă pentru partidul său și pentru Germania”, a afirmat lidera AfD. Weidel a sugerat că Merz ar trebui să demisioneze.
Weidel a criticat și „cordonul sanitar” menținut de CDU față de AfD și a susținut că această strategie a contribuit la victoria Die Linke în alegerile de la Berlin. Lidera AfD a mai spus că obiectivul partidului său este ca, pe termen lung, să ajungă la negocieri pentru formarea unei coaliții cu CDU. Declarațiile vin după o înfrângere electorală severă pentru partidul cancelarului.
În Mecklenburg-Pomerania Occidentală, AfD se află pe primul loc în proiecțiile ARD și ZDF, cu aproximativ 37-38%, urmată îndeaproape de Partidul Social-Democrat (SPD), cu circa 36%. CDU este creditată cu puțin peste 5% și riscă să nu intre în parlamentul regional. La Berlin, exit poll-urile indică o victorie a Die Linke, partid de extremă stânga, cu aproximativ 25% din voturi.
CDU se află pe locul al doilea și pierde teren față de scrutinul precedent. Merz exclude demisia și promite continuarea reformelor Merz a exclus însă demisia și a comunicat că va rămâne atât cancelar, cât și lider al CDU. El a precizat că intenționează să continue programul de reforme al guvernului.
Cancelarul a calificat drept un „dezastru” rezultatul estimat al CDU din Mecklenburg-Pomerania Occidentală, unde partidul este pe cale să înregistreze cel mai slab scor al său la alegeri regionale de la înființarea Republicii Federale Germania, în 1949.