România și Ungaria nu se află în dispută pe teme strategice, ci cel mult pe nuanțe de ritm și de abordare, a declarat Valentin Naumescu, consilierul prezidențial al lui Nicușor Dan, într-un interviu scris pentru publicația maghiară Transtelex. Oficialul vede în schimbarea politică de la Budapesta o deschidere pentru dosare care contează direct pentru București: sprijinul pentru Ucraina și extinderea Uniunii Europene.
„Nu cred că există divergențe. Acestea ar presupune că am ales direcții diferite. Cel mult pot exista diferențe de nuanță, de accent, de ritm sau de conținut”, a spus Naumescu, întrebat despre felul în care văd cele două state viitorul UE. Potrivit lui, agenda bilaterală este tot mai pragmatică și tot mai puțin marcată de clivaje ideologice, cu accent pe economie, securitate, infrastructură și competitivitate tehnologică.
Consilierul consideră că poziția Ungariei s-a modificat în ultimele luni, inclusiv față de aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova la UE. Negocierile au avansat, primele grupuri de capitole au fost deschise, iar autoritățile europene ar putea aproba în curând altele. România speră ca, până la sfârșitul anului, toate grupurile de capitole să fie deschise pentru ambele state; după aceea, accentul ar urma să cadă pe reformele făcute și pe rezultatele concrete ale Kievului și Chișinăului.
Pe plan bilateral, Naumescu vede potențial în infrastructură, energie, investiții, comerț, educație și tehnologie. Un capitol aparte îl reprezintă transporturile și conexiunile regionale, inclusiv mobilitatea militară, într-un context în care securitatea flancului estic al NATO a devenit prioritate. Miza economică e vizibilă: Ungaria este al treilea partener economic al României, iar cooperarea ar trebui consolidată, a spus oficialul, pe baza intereselor comune privind securitatea, bunăstarea cetățenilor și competitivitatea.
În același interviu, consilierul a fost întrebat și despre criticile potrivit cărora președintele Nicușor Dan ar încerca să câștige favorurile Washingtonului și ar fi prea îngăduitor cu administrația Trump. Interviul integral a fost publicat de Transtelex și include și evaluarea poziționării Bucureștiului în actualul context politic european și internațional.
Sursă text și foto: Știri de Cluj — articolul original
