Fondul Monetar Internațional a revizuit ușor în sus estimarea privind creșterea economiei mondiale în 2026, de la 3% la 3,1%, dar spune clar că nu e vorba de o ieșire din zona de risc. Războiul din Orientul Mijlociu, prețurile la energie și fragilitatea piețelor financiare rămân principalele amenințări, potrivit raportului World Economic Outlook, citat de The Guardian.
Ajustarea de o zecime de punct procentual vine pe fondul unei rezistențe mai bune decât se anticipa a economiei globale la șocul provocat de conflict. Dar rezistența a avut un preț: guvernele au apelat la rezervele strategice de petrol și au luat măsuri pentru a amortiza scumpirile, iar acum au mai puține resurse pentru o eventuală nouă criză. Cu alte cuvinte, amortizorul a fost folosit o dată și nu e sigur că mai ține a doua oară.
Scenariul care îngrijorează cel mai mult FMI este o nouă escaladare a conflictului. Ea ar putea împinge din nou în sus prețurile energiei, cu efecte în lanț asupra transporturilor, producției industriale și costurilor suportate de consumatori. Cel mai greu ar fi pentru țările cu datorii publice mari și bugete deja tensionate, care ar întâmpina dificultăți în a finanța noi programe de sprijin.
Inflația rămâne o problemă centrală. Fondul estimează că aceasta va ajunge la 4,7% la nivel mondial în 2026 și va scădea la 4,1% în 2027. O eventuală întrerupere a aprovizionării cu petrol ar putea strica însă această traiectorie, iar presiunea asupra prețurilor ar complica și mai mult munca băncilor centrale, obligate să cântărească între combaterea inflației și susținerea creșterii economice.
Al doilea front de risc este pe piețele financiare. FMI avertizează că evaluările companiilor ridicate de entuziasmul pentru inteligența artificială ar putea suferi o corecție puternică. O schimbare bruscă a așteptărilor investitorilor ar duce la scăderi pe bursă și ar zdruncina încrederea în economie, într-un moment în care marja de manevră bugetară este oricum redusă. Concluzia instituției: perspectivele depind în continuare de evoluția conflictului, de stabilitatea aprovizionării cu energie și de reacția piețelor la eventuale șocuri.
Sursă text și foto: Jurnalul Național — articolul original
