Artistul clujean Flavius Lucăcel construiește lucrări în care firul textil și firul poveștii se suprapun: țoluri, ștergare și fețe de masă țesute de femei din sate românești sunt montate în rame de ferestre vechi, făcute de tâmplari rămași adesea anonimi. Pictorul se numește pe sine „curier”, cel care aduce în prezent o memorie pe cale să se piardă, odată cu obiectele care o purtau.
Ideea de la care pornește are la bază dublul sens al cuvântului „tramă”. În țesătură, ea este firul care trece transversal prin urzeală și formează pânza; în literatură, este legătura dintre întâmplări și personaje. Pentru Lucăcel, lucrarea are trei momente de creație: femeia țese, tâmplarul construiește, pictorul reunește și transformă. Urmează un al patrulea participant, privitorul, cel care duce povestea mai departe. „E o tramă, o urzeală și-o legătură între noi, cei înșirați în timp ca pe ață”, spune artistul.
Cel mai limpede se vede asta în lucrarea „Altar”. Rama vine de la o fereastră a Palatului de Justiție din Cluj-Napoca, iar în interior se află un țol din Cliț, județul Sălaj. Zonele deteriorate au fost completate cu fragmente de ștergar vechi din Maramureș. Textilele au ajuns la artist prin oameni care voiau să le știe în continuare văzute și iubite. Forma arcuită a ferestrei amintește de un vitraliu sau de o absidă, dar în loc de imagine sacră, în centru stau obiecte simple, munca și timpul.
„Masa Răduleștilor” duce ideea mai departe, de la povestea unui obiect la o rețea de oameni. Fața de masă a aparținut mătușii artistului, Mărioara, adică Pintea Maria, născută Lucăcel, din Aluniș, județul Sălaj. Șervetele au fost lucrate de o femeie din familia Rădulescu, din Buzău, pentru masa de sărbătoare a Marii Uniri din 1918, potrivit poveștii păstrate în familie. Ele au ajuns la artist prin Victoria Plăiescu, iar legătura a făcut-o Viorica Manea, stabilită în Australia.
Lucăcel nu încearcă să reconstituie artificial lumea țărănească din care provin aceste obiecte. Pânzele nu mai sunt folosite, ferestrele sunt scoase din case, iar multe dintre ele riscă să dispară. În lucrările lui, ele capătă o a doua viață, ca purtătoare de memorie.
Sursă text și foto: Zi de Zi — articolul original