Cel mai lăudat debut al toamnei literare francofone e acum suspectat că n-ar fi fost scris de un om. C’était ça ou mourir, primul roman al lui Thélyson Orélien, prezent pe primele liste ale aproape tuturor marilor premii franceze, este acuzat de un cont anonim de pe X că ar fi fost „redactat aproape în întregime de o inteligență artificială”. Editorul respinge acuzația și vorbește despre o „știre falsă”. Însă suspiciunea a ajuns în spațiul public exact când juriile încep să-și restrângă selecțiile, iar asta poate conta mai mult decât orice dovadă.
Miza e mare. Orélien are 38 de ani, locuiește în Quebec și are origini haitiene. Cartea lui figurează în primele selecții pentru Premiul Goncourt, Goncourt al liceenilor, Renaudot, Renaudot al liceenilor, Décembre și Femina 2026. S-au vândut deja peste 35.000 de exemplare, cifră rară pentru un debutant pe o piață franceză a cărții care trece prin perioade grele. Romanul spune povestea unui profesor de istorie de origine haitiană care fuge de pe insulă și trece prin 12 țări până ajunge în Canada, o călătorie inițiatică în care memoria are rolul central. Cartea apăruse în Canada în primăvară, iar drepturile internaționale au fost disputate în licitații strânse, după cum relatează BFM TV.
Acuzația a apărut luni, 21 septembrie, pe contul „Balance ton Claude”, care avea foarte puțini urmăritori. Numele face trimitere la Claude, asistentul de inteligență artificială dezvoltat de Anthropic. Autorii contului spun că au trecut prin Pangram, un program de detectare a textelor generate artificial, mai multe pasaje luate din diferite părți ale romanului și că au obținut „aproape întotdeauna” același rezultat: „100% IA”. Pentru a-și susține concluzia, au invocat cifrele de fiabilitate ale programului. Potrivit lor, rata de rezultate fals pozitive este de 0,0041%, adică aproximativ un text scris de om la 24.400, iar din 996.273 de texte anterioare anului 2022, doar 14 au fost clasificate drept parțial generate de IA. Au calculat apoi că probabilitatea ca douăzeci de pasaje din aceeași carte să fie semnalate greșit este practic zero. Contactată de BFMTV, compania Pangram nu a răspuns.
Raționamentul are totuși o problemă evidentă. Calculul pornește de la ideea că fiecare pasaj este testat independent, ca o serie de aruncări cu banul. Dar dacă ceva din stilul unui autor, cum ar fi fraza, ritmul sau vocabularul, păcălește detectorul o dată, e foarte probabil să-l păcălească în toată cartea, pentru că toate pasajele au același autor. Nici cifrele nu se potrivesc între ele: contul citează o rată de 0,0041%, dar exemplul dat de el duce la 0,0014%. Iar aceste procente provin, în fond, din datele pe care le prezintă chiar producătorul programului. Detectoarele de IA sunt contestate de ani de zile în universități și redacții tocmai pentru că rezultatele lor nu pot fi verificate independent. De aceea, un „100% IA” obținut pe un roman publicat nu e o dovadă, ci un indiciu care ar trebui verificat.
Vineri, 25 septembrie, contul și-a pierdut anonimatul. Eseistul Samuel Fitoussi, cronicar la Le Figaro, a scris pe X că face parte din „proiectul colectiv” din spatele contului. A precizat că nu a acționat singur și că ceilalți membri își vor face publice identitățile. Astfel, disputa se mută de pe un cont obscur în presa importantă și capătă o dimensiune ideologică și profesională pe care o acuzație anonimă nu o avea.
Oricum s-ar termina scandalul, el scoate la iveală o problemă pe care industria cărții a evitat-o până acum: nu există nicio procedură prin care un editor să poată demonstra că un text a fost scris de om și nici vreun instrument sigur care să arate contrariul. Juriile marilor premii vor fi nevoite să decidă în câteva săptămâni dacă rămân la aprecierea literară sau dacă țin cont de suspiciune. Pentru un autor aflat la primul roman, simplul fapt că întrebarea a fost pusă poate face la fel de mult rău ca un verdict.
Sursă text și foto: G4Media — articolul original