Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Pentru cele trei intervenții consecutive au fost mobilizați toți salvatorii montani din formațiile Nucșoara, Pitești și Curtea de Argeș, potrivit Salvamont Argeș. Prima solicitare a fost primită la ora 20.

13. Doi bărbați de aproximativ 50 de ani, plecați pe munte încă de duminică, au cerut ajutor după ce unul dintre ei a suferit o problemă gravă la un genunchi și nu se mai putea deplasa. La ora 21.

55, salvatorii au primit un al doilea apel. Trei persoane s-au rătăcit după ce au coborât prin zona Lacului Galbena. Turiștii nu aveau lanterne sau alte surse de lumină, fiind surprinși de lăsarea întunericului.

Cea de-a treia intervenție a fost solicitată la ora 22. 58, pentru alte trei persoane care au coborât de pe Moldoveanu prin zona Podul Giurgiului. Din cauza epuizării și a dificultăților de orientare, acestea nu au mai reușit să ajungă la punctul de întâlnire de pe Valea Buda.

Operațiunile de recuperare s-au încheiat marți dimineață, în jurul orei 4. 45. Salvatorii atrag atenția în special asupra necesității unei surse de lumină.

Lanterna frontală este un echipament esențial pe munte și nu ar trebui înlocuită cu blițul telefonului, mai ales în cazul în care turiștii sunt surprinși de întuneric pe traseu.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *