Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Este al doilea Guvern picat în Parlament, la votul de învestitură Kelemen Hunor, de la tribuna Legislativului: „Felicitări, Simion! Ai dat șah și mat”.

Bolojan rămâne, în continuare, premier interimar și demis Guvernul Veștea a picat la vot în Parlamentul României cu 189 voturi „pentru” la 23 împotrivă. Înțelegerea care părea să fi fost făcută cu George Simion nu s-a materializat. Parlamentarii AUR nu au susținut învestirea Executivului.

Doar cinci senatori PNL au fost, aseară, prezenți în sala de plen a Parlamentului și și-au exprimat votul pentru învestirea Guvernului Veștea. Niciun senator AUR nu a folosit bilele pentru a le introduce în urne, deși au existat trei aleși ai partidului condus de George Simion care au utilizat metoda „prezent, nu votez”. Doar 10 deputați PNL au fost prezenți și au votat, iar de la AUR au participat doar doi deputați, dar care nu au votat.

Este al doilea Guvern picat în Parlament, la votul de învestitură, după încercarea Cabinetului Cioloș, la finalul anului 2021. Urmează noi consultări la Palatul Cotroceni, pentru nominalizarea unui alt candidat la funcția de prim-ministru. Aceasta ar fi a doua încercare de învestire, după care președintele României poate, dar nu este obligat să dizolve Parlamentul și să convoace alegeri legislative anticipate.

Ziua de ieri ar fi trebuit să fie una tipică, din punct de vedere procedural, uneia în care se pregătește audierea membrilor unui guvern și învestirea unui nou Cabinet. Mai exact, Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului urmau să stabilească calendarul privind audierea miniștrilor propuși în comisiile de specialitate, ora deschiderii ședinței în care să fie dezbătută lista miniștrilor și programul de guvernare, după care ora de la care va începe votul de învestitură. Ei bine, nu s-a întâmplat așa, deoarece, încă de la primirea listei membrilor Guvernului și a programului de guvernare, depuse de către premierul desemnat Adrian Veștea, membrii PNL ai Birourilor Permanente au contestat lista depusă.

Mai exact, s-au arătat nemulțumiți de faptul că în dreptul membrilor Executivului propuși de către tabăra Veștea din PNL era trecut numele Partidului Național Liberal. Ședința a fost întreruptă, liberalii fiind sprijiniți inclusiv de către cei patru membrii ai AUR. După reluarea ședinței, Birourile Permanente au modificat calendarul, trăgând ora începerii ședinței de plen de la ora 19.

00 la ora 21. 00. Câteva ore mai târziu, după acest moment, liderul AUR, George Simion, partid fără voturile căruia învestirea Guvernului Veștea era imposibilă, având în vedere aritmetica parlamentară, a susținut o conferință de presă în care a precizat că parlamentarii săi, 90 la număr, nu vor vota, în acest moment, pentru învestirea acestui Cabinet.

Simion a lăsat, totuși, o portiță deschisă, spunând că este deschis la negocieri. Acesta arată că l-a invitat pe premierul Adrian Veștea, la sediul AUR, înainte de ședința de Plen, pentru discuții și că așteaptă din partea președintelui României, Nicușor Dan, clarificări în legătură cu AUR, dacă mai este sau nu un partid extremist. Surse politice arată că, în fapt, cei de la AUR doreau ca Adrian Veștea să insereze în programul de guvernare câteva obiective ale acestui partid.

Este vorba despre reducerea cotei de TVA la 19%, apa cum a fost înainte de Guvernul Bolojan, introducerea pragului impozitului pe cifra de afaceri pentru microintreprinderi la 500. 000 de euro. O altă temă pe care AUR o vrea trecută în programul de guvernare este amânarea decarbonizării pentru minimum zece ani.

Avize pozitive. S-a asigurat cvorumul în comisii și în Plen.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *