Un text de opinie intitulat „Dictatura imposturii: de la promisiunea libertății la statul capturat” face un rechizitoriu fără menajamente al ultimilor 30 de ani din România. Teza autorului este că tranziția începută după 1989 a eșuat: democrația promisă ar fi fost înlocuită de un sistem de putere construit pe servicii secrete, justiție folosită politic și clientelism de partid. Nu este o investigație bazată pe documente. Este un pamflet politic. Contează însă pentru că adună la un loc resentimente vechi, dar încă foarte prezente în dezbaterea publică despre felul în care funcționează statul român.
Ținta principală a textului este perioada în care Traian Băsescu a fost președinte (2004–2014). Autorul îl numește „Băsescu/Petrov”, trimițând la numele conspirativ din dosarul de colaborare cu Securitatea, colaborare constatată de instanțe în 2019. Deceniul Băsescu este descris ca momentul în care democrația fragilă a devenit un „stat de drepți”. Lupta anticorupție ar fi fost doar un paravan pentru dosare făcute la comandă și pentru eliminarea adversarilor politici, iar serviciile de informații și-ar fi recâștigat influența de dinainte de 1989. Sunt acuzații grele, pe care autorul le formulează ca verdicte, fără să aducă probe noi. Ele reiau dezbaterea despre protocoalele dintre parchete și SRI, care a divizat profund scena politică după 2018.
Textul coboară apoi la nivel local, acolo unde, spune autorul, capturarea statului s-a simțit cel mai direct. Orașele și județele ar fi fost împărțite între baronii locali și clientela de partid. Carnetul de partid ar fi contat la orice, de la angajarea unei îngrijitoare într-o școală până la numirea directorilor instituțiilor deconcentrate și atribuirea contractelor publice. Cei care nu au acceptat regulile, scrie autorul, au avut de ales între supunere și emigrare. Aceasta este probabil partea cu care cititorii se vor identifica cel mai ușor, pentru că exodul a milioane de români este o realitate măsurabilă, nu doar o figură de stil.
O parte a atacului vizează PNL. Fuziunea cu PDL din 2014 este prezentată drept momentul în care un partid istoric și-a abandonat doctrina liberală și a devenit o anexă a aparatului lui Băsescu. De fapt, formal, PDL a fost absorbit în PNL, iar numele liberal a rămas. Autorul susține însă că, dincolo de formă, identitatea partidului s-a pierdut. De aici concluzia mai largă: politica românească nu mai înseamnă confruntare de idei, ci negociere de funcții și bani de la buget, făcută de lideri fără cultură și fără viziune, care conduc țara ca pe propria moșie.
Tonul textului, cu formule ca „sistem cripto-mafiot”, „păcălici ai istoriei” și „marionete docile”, îl plasează clar în zona pamfletului, nu a analizei. Asta nu face diagnosticul irelevant: clientelismul, politizarea administrației și neîncrederea în instituții apar constant în rapoartele europene și în sondaje. Dar prin generalizări absolute, conform cărora tot a fost corupt și nimic nu a funcționat, autorul șterge diferențele reale dintre perioade, partide și instituții. Textul se îndreaptă la final spre actualul președinte, Nicușor Dan, însă versiunea disponibilă se oprește înainte ca autorul să-și formuleze verdictul. Rămâne deschisă întrebarea pe care o sugerează întregul eseu: dacă noul mandat de la Cotroceni rupe acest tipar sau devine încă un capitol al lui.
Sursă text și foto: Jurnalul Național — articolul original