Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată hepta/ Diana Buzoianu cere inspecții independente și eliminarea pilelor politice. Diana Buzoianu, a lansat acuzații dure la adresa conducerii instituției „Apele Române”, susținând că aceasta a fost subordonată politic.
Oficialul a subliniat că, din această cauză, verificările privind exploatările ilegale de balast și agregate minerale au fost blocate intenționat timp de mai mulți ani. Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a devenit un „sistem vulnerabil”, condus la comandă politică, fără destule măsuri împotriva celor care au ignorat „ilegalități cu prejudicii de zeci de milioane de lei pentru România”, a declarat, marți, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea a prezentat rezultatele unui raport al Corpului de Control privind situația din zona Olt.
„ANAR a devenit un sistem vulnerabil, condus de prea mult timp mai degrabă la comandă politică, fără mari semne de răspundere din partea celor care întorc ochii la ilegalități cu prejudicii de zeci de milioane de lei pentru România. Raportul Corpului de Control pe situația de la Olt tocmai a fost, acum o săptămână, venit la Ministerul Mediului (…) Aici poate să pară că este o formă de relief, poate să pară că este un lac. De fapt aici, s-a creat un lac de unde toată zona era pământ prin extragere de agregate complet ilegal, fără niciun fel de autorizație.
Acest lac creat pe 75 de hectare este un lac creat cu încălcarea tuturor legislațiilor, fără niciun fel de autorizație. Pentru acest lac, în ultimii 15 ani, nu s-a realizat niciun fel de control”, a declarat ministra. „Sistemul pentru Gospodărirea Apelor de la nivel local, directorul de la nivelul Administrației Bazinale, directorul de la nivelul Sistemului de Gospodărire a Apelor, inspectorii care trebuiau să se ocupe de control, nu au făcut niciun control la Mineralport, compania care practic a săpat toată această zonă.
A luat peste cinci milioane de metri cubi de agregate ilegal, a adus un prejudiciu pentru România numai pe agregate de peste 10 milioane de lei. Nu mai vorbim de apă…”, a declarat Buzoianu. Potrivit ministrei Mediului, la nivelul Administrației Bazinale Olt au fost făcute controale privind exploatarea agregatelor în perioada 2019-2026, însă sancțiunile au fost puține.
În anul 2019 au fost realizate 12 controale, iar în 2020 tot același număr. În 2021 au fost făcute două controale, iar în 2022, cinci controale. În anul 2023 au fost realizate zece verificări, iar în 2024, 12 verificări.
În 2025 au fost efectuate zece controale și a fost aplicată o singură sancțiune, în valoare de 40. 000 de lei. În 2026 au fost întocmite cinci procese-verbale, iar pentru două dintre acestea au fost aplicate deja amenzi în valoare totală de 115.
000 de lei. Buzoianu a precizat că, în cazul companiilor Mineralport și Pond Star, exploatările ilegale „însumează în total 100 de hectare” și ar fi produs României prejudicii de „zeci de milioane de lei”. „Au fost realizate mai multe controale.
Aș vrea doar să menționez că pentru cele două companii care au fost verificate, Mineralport și Pond Star, însumează în total 100 de hectare pe care s-a făcut exploatare de agregate ilegal cu încălcarea tuturor normelor, cu prejudicii de zeci de milioane pentru România (…) Pe scurt, Administrația Bazinală Olt și Sistemul de Gospodărire a Apelor Olt, între 2010 și 2021, deci timp de 11 ani de zile, nu au făcut niciun control la Pond Star, una dintre companiile care erau responsabile pentru agregatele ilegale pe 25 de hectare (…) La Mineralport situația este tot la fel. S-a ajuns în punctul în care nu au făcut din 2011 până în 2026 nici măcar un control”, a afirmat ministra Mediului. Raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului a fost transmis către ANAR.
Mandatul Mădălinei Ion-Duca, director general al Administrației Bazinale Olt, care urma să expire pe 2 septembrie, este alt subiect abordat de Buzoianu. „Mâine (miercuri, 2 septembrie 2026, n. r.