Trăim într-o țară în care cuvintele mari — patrie, patriotism, demnitate — se rostesc des, dar se înțeleg rar. Discursul public abundă în declarații de dragoste față de națiune, în competiții tacite între cine se arată mai atașat de țară, însă această retorică se ciocnește zilnic de o realitate mult mai prozaică: oameni care stau la cozi pentru produse ieftine, familii care își permit cu greu o ieșire în parc, cetățeni care nu trăiesc, de fapt, în aceeași Românie despre care vorbesc liderii.
Chiar și etimologia termenilor pe care îi folosim cu atâta ușurință ridică semne de întrebare. „Patrie” vine din latinescul patria, derivat din pater — tată —, adică „țara taților”. O expresie care, în mod simptomatic, le exclude pe mame din ecuație. Nu e doar un detaliu filologic, ci o oglindă a felului în care limbajul patriotic a fost construit de-a lungul timpului, adesea fără să includă pe toată lumea.
În spatele acestor declarații mari se mișcă, de fapt, mecanisme și interese — „marionetele” sistemului, cum le numesc unii, cei care coordonează lucrurile din umbră, departe de oamenii simpli care nu au nicio legătură cu jocurile de putere. Între timp, violența, amenințările și crimele continuă să apară în cotidianul românesc, semn că relațiile sociale rămân fragile, indiferent de discursurile oficiale despre unitate și valori naționale.
Politica, în esență, ar trebui să fie o formă de responsabilitate față de comunitate, nu un teren de competiție pentru etichete patriotice. Diversitatea de opinii, de idealuri și de visuri nu este o problemă, ci chiar fundamentul unei societăți democratice. Dreptul de a fi diferit, de a discuta liber și de a-ți spune părerea — fără amenințări sau jigniri venite din partea liderilor locali, indiferent dacă vorbim despre Sătmar sau despre orice altă regiune a țării — este o condiție minimală a democrației, nu un privilegiu.
Această libertate, pe care mulți o tratează astăzi ca pe un dat natural, nu a apărut din întâmplare. A fost obținută cu sacrificii și cu vieți omenești, iar cei care au încercat să o suprime au rămas, pe bună dreptate, printre figurile cele mai întunecate ale istoriei românești. A o lua de-a gata, fără să o apărăm prin fapte concrete, nu respect verbal, este riscul cel mai mare pe care îl avem astăzi.
Sursă text și foto: Nord-Vest TV — articolul original