Senzația că anii trec din ce în ce mai repede odată cu vârsta nu e doar o impresie de care se plâng bunicii. Cercetătorii o studiază de zeci de ani și au ajuns la câteva explicații care, puse cap la cap, arată mai degrabă cum funcționează memoria decât ceasul. Vestea bună este că fenomenul poate fi influențat, cel puțin în parte. Iar una dintre cele mai simple recomandări vine de la un om de știință de origine română.
Punctul de plecare este diferența dintre timpul fizic și cel trăit. Ceasul numără aceleași 24 de ore în fiecare zi, indiferent de vârstă. „Timpul mental” însă se construiește din imaginile și experiențele pe care creierul le adună și le păstrează. O analiză publicată de The Independent strânge cinci explicații posibile. Prima și cea mai cunoscută este teoria proporționalității. La 10 ani, un an înseamnă o zecime din tot ce ai trăit. La 50 de ani, același an mai înseamnă doar 2%. Fiecare an nou cântărește tot mai puțin în raport cu întreaga viață, așa că pare și mai scurt.
Al doilea factor, poate cel mai important în viața de zi cu zi, este „deficitul de noutate”. Memoria nu înregistrează timpul uniform, ci păstrează mai ales momentele care ies din tipar. În copilărie aproape totul e nou: prima zi de școală, prima vacanță la mare, primul prieten. La maturitate, rutina face ca săptămânile să semene între ele. Când privim înapoi, găsim puține repere care să despartă o perioadă de alta, iar lunile par comprimate. Acestei explicații i se adaugă „pilotul automat”: în activitățile familiare, creierul lucrează aproape mecanic, atenția e absorbită de sarcina respectivă și nu mai urmărim deloc trecerea timpului.
Emoțiile contează și ele. Frica, anxietatea sau entuziasmul lasă urme puternice în memorie. Oboseala, stresul cronic și monotonia produc în schimb amintiri șterse, greu de deosebit între ele. Paradoxul e că o perioadă apăsătoare, care pe moment părea că nu se mai termină, poate arăta retrospectiv surprinzător de scurtă. A cincea explicație ține de chimia creierului. Dopamina, neurotransmițătorul asociat cu motivația și recompensa, are un rol și în felul în care procesăm timpul. Nivelul ei se modifică odată cu vârsta, iar asta ar putea contribui la senzația de accelerare. Aici însă cercetătorii folosesc condiționalul, iar legătura nu este pe deplin stabilită.
Dacă rutina e principalul „accelerator”, soluția pare la îndemână. Adrian Bejan, profesor de inginerie mecanică de origine română, citat de publicația britanică, recomandă un ritm ceva mai lent, lucruri noi și ieșirea din obișnuințe. „Surprinde-te. Fă lucruri neobișnuite”, spune el. Asta nu schimbă durata reală a zilelor. Schimbă însă felul în care le vom ține minte: experiențele neașteptate creează amintiri distincte, iar o perioadă plină de astfel de repere va părea mai lungă când ne vom uita înapoi.
Concluzia contrazice ce credem de obicei despre o viață ordonată. Programul previzibil, care ne face zilele mai ușoare, este și cel care ni le face să treacă neobservate. Nu e nevoie de schimbări radicale: un drum nou spre serviciu, un oraș nevizitat sau o activitate pe care n-ai mai încercat-o pot fi suficiente ca să rupă monotonia. Anii nu vor avea mai multe zile, dar vor lăsa mai multe amintiri.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original