Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ionuț Bălan Există o diferență importantă între bani și lichiditate. În perioadele normale, diferența pare neglijabilă.
În perioadele de tensiune financiară, ea devine esențială. Majoritatea oamenilor presupun că piețele funcționează liniar. Dacă există suficienți bani în economie, atunci finanțarea ar trebui să fie disponibilă.
Dacă băncile sunt solide, atunci creditarea ar trebui să continue. Dacă indicatorii macroeconomici nu se deteriorează dramatic, atunci costul finanțării nu ar trebui să se modifice semnificativ. Problemele apar rareori gradual.
De cele mai multe ori, ele apar brusc. În jurul Romanian Interbank Offer Rate și Romanian Interbank Bid Rate, există adesea tendința de a interpreta creșterea dobânzilor exclusiv prin prisma inflației sau a politicii monetare. Aceste elemente sunt importante.
Dar ele nu explică întreaga poveste. Există și o variabilă mai puțin vizibilă: lichiditatea. În condiții normale, participanții la piață presupun că finanțarea va fi disponibilă și mâine.
Băncile își pot refinanța pozițiile, instituțiile financiare pot accesa resurse, iar costurile de finanțare rămân relativ stabile. Problema este că această presupunere funcționează doar cât timp toată lumea continuă să creadă în ea. Lichiditatea are o proprietate aparte.
Ea tinde să fie abundentă exact atunci când nu este necesară și să dispară exact atunci când este cea mai necesară. Precum în zicala cu bancherul care îți împrumută umbrela pe timp de soare și ți-o ia când începe să plouă. Atunci când percepția riscului crește, participanții devin mai prudenți.
Cer garanții suplimentare, reduc expunerile și își conservă resursele. Fiecare decizie pare rațională privită individual. Împreună însă, aceste decizii tind să reducă lichiditatea disponibilă în întregul sistem.
Apare astfel un cerc vicios. Lichiditatea redusă crește percepția riscului. Riscul perceput reduce și mai mult lichiditatea.
Costurile de finanțare cresc, iar participanții devin și mai defensivi. Dobânzile încep să reflecte nu doar realitatea prezentă, ci și teama privind ceea ce ar putea urma. Romanian Interbank Offer Rate nu este imună la această dinamică.
Fiind o dobândă a pieței monetare, reacționează inevitabil la schimbările de lichiditate din sistem. Uneori aceste schimbări sunt determinate de politica monetară. Alteori sunt rezultatul incertitudinii.
De cele mai multe ori sunt o combinație între cele două. Problema este că publicul observă efectul, dar nu vede întotdeauna mecanismul. Atunci când dobânzile cresc, explicația intuitivă este că cineva a decis să le crească.
În realitate, o parte importantă a ajustării apare prin reacțiile simultane ale participanților la risc și lichiditate. Această tendință devine și mai puternică în perioadele de stres. Episoadele financiare majore sunt aproape întotdeauna însoțite de o schimbare bruscă a psihologiei colective.
Optimismul excesiv este înlocuit de prudență excesivă. Încrederea se transformă în suspiciune. Dorința de a-ți asuma risc este înlocuită de dorința de a-l evita cu orice preț.
Fenomenul nu este nou. De la crizele bancare ale secolului al XIX-lea până la turbulențele financiare moderne, tiparul se repetă cu o regularitate remarcabilă. O perioadă lungă de stabilitate generează încredere.
Încrederea favorizează asumarea riscului. Riscul acumulat devine invizibil. Apoi apare un șoc, iar procesul se inversează.
În acel moment, lichiditatea începe să se retragă. Nu pentru că cineva o interzice. Nu pentru că există o conspirație, ci pentru că fiecare participant încearcă simultan să devină mai prudent.
Paradoxul este că exact comportamentul care pare rațional la nivel individual poate amplifica problemele la întregului sistem.