Comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilius, a afirmat joi că un atac aerian al Rusiei asupra unei fabrici de armament de pe teritoriul european ar trebui să ducă la activarea Articolului 5 al NATO, clauza de apărare colectivă a Alianței. Declarația este un răspuns direct la amenințările venite de la Moscova. Ea arată și cât de nervos a devenit climatul de securitate din Europa, unde fabricile care produc arme pentru Ucraina au ajuns să fie privite drept ținte.
Cu o zi înainte, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a spus deschis că fabricile de arme din statele europene care lucrează pentru Ucraina sunt „potențiale ținte militare” pentru Rusia. Kubilius i-a răspuns într-un interviu pentru o televiziune poloneză, acordat în marja unei reuniuni a Comisiei pentru apărare și securitate a Parlamentului European. Un consilier al comisarului, care a vorbit sub protecția anonimatului, a explicat ulterior că Kubilius s-a referit strict la un bombardament aerian sau la un atac cu rachete asupra unei fabrici. Precizarea contează, pentru că scoate din discuție tocmai tipul de agresiune care pare să se înmulțească în prezent.
Europa se confruntă deja cu un șir de incidente suspecte la producătorii de armament, iar unele dintre ele sunt puse pe seama Rusiei. Estonia a anunțat săptămâna aceasta că serviciile secrete ruse s-ar afla în spatele incendiului provocat luna trecută la Milrem Robotics, o companie din industria de apărare. Bulgaria, Polonia, Slovacia și alte state investighează cazuri asemănătoare. Sabotajele, incendiile și acțiunile greu de atribuit rămân însă într-o zonă gri. Acolo, Moscova poate lovi fără să treacă pragul unui atac militar declarat. Cu alte cuvinte, linia roșie trasată de Kubilius acoperă scenariul cel mai grav, dar nu și pe cel mai probabil.
Tensiunile au crescut și pe alte căi. Tot în această săptămână, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a criticat dur Moscova după ce Rusia a trimis Alianței o notă în care amenința cu escaladarea nucleară din cauza activităților NATO din apropierea granițelor sale. Pe acest fond, declarația lui Kubilius poate fi citită ca un mesaj de descurajare: costul unei lovituri directe asupra industriei europene de apărare ar fi un conflict cu întreaga Alianță.
Problema este că nu Comisia Europeană hotărăște când se aplică Articolul 5. Decizia aparține statelor membre NATO, iar clauza a fost invocată o singură dată în istoria Alianței, după atacurile din 11 septembrie 2001. Uniunea Europeană nu are un rol militar comparabil cu cel al NATO, iar discuțiile despre apărarea colectivă sunt extrem de sensibile în interiorul Alianței. Unii aliați preferă ca pragurile să rămână vagi, pentru ca Moscova să nu știe exact unde se află ele. Un diplomat NATO a ironizat declarația: „Când Kubilius va deveni secretar general al NATO, s-ar putea să poată spune ce declanșează sau nu Articolul 5.” NATO nu a răspuns imediat solicitării POLITICO de a comenta.
Disputa scoate la iveală o tensiune mai veche. Bruxelles-ul încearcă să-și construiască o identitate proprie în domeniul apărării, iar portofoliul condus de fostul premier lituanian este chiar o expresie a acestei ambiții. Garanția militară care contează în practică rămâne însă cea a NATO. Kubilius vine dintr-o țară aflată pe linia frontului cu Rusia și a vorbit cu fermitatea obișnuită în statele baltice. Rămâne de văzut dacă aliații vor susține public mesajul lui sau vor prefera să-l lase fără răspuns.
Sursă text și foto: G4Media — articolul original