Îndemnul „Mergeţi acasă, şi puneţi mâna pe carte” ne era adresat în şcoala generală de către un profesor mai exigent, la sfârşitul orei de curs, urmărind, de fapt, să ne determine să învăţăm mai bine ceea ce ne preda. De ce am optat pentru această temă?
Pentru că deciziile care s-au luat în plan economic, în ultimii ani, dovedesc o lipsă totală de cunoaştere a teoriei şi practicii economice. Dacă politicienii ar citi ceva din „Şcoala austriacă de economie” ar afla că datoria publică şi deficitul excesiv manipulează economia şi distorsionează rezultatele economice. Aceasta afirmă că plata unor salarii mari în domeniul bugetar, cu bani proveniţi din credite externe, constituie o anomalie economică gravă, care trebuie corectată cât mai repede.
Despre intervenţionism ne spune că este o politică eşuată din start. Eşecul este inevitabil şi dacă se finanţează o birocraţie supradimensionată şi dacă se intervine în mecanismul pieţei libere. Murray Rothbard, membru al acestei şcoli de economie, afirmă că datoria publică este un transfer al poverii către generaţiile viitoare, şi niciun politician nu are dreptul să amaneteze veniturile viitoare ale cetăţenilor.
Ludwig von Mises, un alt membru marcant al acestei şcoli afirmă în lucrarea „Acţiunea umană”, Capitolul „Amestecul în structura preţurilor”-„Amestecul în structura pieţei înseamnă că autoritatea urmăreşte fixarea preţurilor la bunuri, la servicii şi la ratele dobânzii, la un nivel diferit de cel pe care l-ar fi determinat o piaţă neobstrucţionată”(p. 781). Tot el afirmă despre intervenţionism că fiecare intervenţie a statului generează o succesiune de efecte secundare nedorite, ceea ce generează necesitatea unor alte intervenţii, ceea ce dezorganizează piaţa ireversibil.
Laureatul Nobel, Friedrich Hayek, membru al acestei şcoli afirma că salariile plătite din credite externe cosmetizează realitatea economică şi creează imaginea unei false prosperităţi. Banii împrumutaţi sunt direcţionaţi către un aparat birocratic, în loc să fie dirijaţi către sectoarele care produc valori reale. Dacă ar citi pe Robert Shiller, Laureat Nobel, ar afla că acesta vorbeşte de efectul de „piatră de moară” cu referire la datoriile externe când ajung să fie sufocante.
Tratează în lucrarea „Finanţele şi societatea bună” şi diferenţa între „datoria odioasă”-cea care nu este gestionată în interes public, benefic pentru întreaga populaţie şi „datoria salubră”- cea care este destinată să aibă un efect salutar din punct de vedere al bunăstării sociale. La noi ar trebui să se facă o anchetă pentru a ieşi la iveală devalizarea Fondului de rezervă al Guvernului şi transformare banilor împrumutaţi în „datorie odioasă”. Dacă l-ar citi pe economistul american de origine română, Anghel Rugină, ar afla poziţia acestuia faţă de finanţele ţării: legea de bază a finanţelor, întâi venitul şi apoi cheltuielile, aplicabilă la nivel privat cât şi la cel public.
Despre bugetele publice ca şi cele private ne spune că trebuie să fie echilibrate(pe ansamblu) din venitul real curent. Dacă l-ar citi pe Jesus Huerta de Soto, economist contemporan membru al Şcolii austriece, ar lua contact cu viziunea acestuia despre beneficiile unei ipocrizii denumite „stat asistenţial” care fac ca cetăţenii să depindă progresiv şi ireversibil de sistemul politic În cartea „Efectele economice ale pandemiei” ne spune că în Spania se zvoneşte că „jumătate din Spania se dedică reglementării, inspectării, şi amendării celeilalte jumătăţi”. Dacă ar citi cartea lui Nouriel Roubini, şi Stephen Mihm, „Economia crizelor” ar afla faptul că dacă „înţepi balonul consumului, omori economia”.
Iar despre intervenţia statului în economie ne precizează ca trebuie să fie restrânsă, iar „labirintul birocratic al hârtiilor şi aparatul funcţionăresc peste măsură de umflat trebuie mult reduse”. Închei aceste rânduri cu o expresie preluată din cartea lui Anghel N.