Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/USR și AUR au votat, cot la cot, un proiect de lege, la Senat Deși se proclamă partide cu viziuni antagonice, care nu ar putea să stea, vreodată, la aceeași masă politică, săptămâna trecută USR și AUR au votat, cot la cot, un proiect de lege, la Senat, prin care se încearcă transpunerea în practică a unei viziuni băsiste. Însă, o transpunere care, din punct de vedere juridic, nu poate funcționa.

Este vorba despre o lege inițiată de un senator AUR care vrea să includă în legi slația electorală, ciuntit, referendumul lui Traian Băsescu din 2009. Dacă atunci se vorbea despre trecerea la un Parlament unicameral cu maximum 300 de aleși, legea în discuție prevede 299 de parlamentari. Mai mult, se propune o formulă de calcul care, dacă ar fi aplicată, ar lăsa șapte județe din România să fie reprezentate de câte un singur senator.

Iar repartizarea mandatelor ar urma să fie făcută la circumscripțiilor electorale județene, nu la nivel național. Din cele 43 de voturi „pentru”, 24 au venit de la AUR și 13 de la USR. Proiectul, picat la Senat, a intrat în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional.

La mijlocul săptămânii trecute, respectiv la data de 16 septembrie 2026, la Camera Deputaților a fost înregistrată o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente. Inițiatorul proiectului legislativ este senatorul AUR Corneliu Negru, fără să existe, în tabelul cu susținători, vreo semnătură a vreunui alt parlamentar, nici de la AUR, nici de la alt partid parlamentar.

Această propunere legislativă are ca obiect de reglementare reducerea numărului de parlamentari la 299, dintre care la 201 deputați și la 98 de senatori. Mai mult, proiectul legislativ preconizează majorarea normei de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților la 100. 000 de locuitori, respectiv la 200.

000 de locuitori pentru alegerea Senatului. Ei bine, această propunere legislativă a fost depusă în Parlament, inițial, la Senat, ca primă Cameră sesizată, încă din data de 22 aprilie 2026, inițiatorul solicitând dezbaterea ei în procedură de urgență. La data de 14 septembrie 2026, atât Comisia Juridică din Senat, cât și Comisia pentru Administrație Publică au înaintat Plenului Camerei superioare a Parlamentului un raport comun negativ.

În aceeași zi, proiectul a intrat la vot în Plenul Senatului. Iar, aici, intervine surpriza. Dintre cei 104 membri prezenți, doar 43 au votat pentru adoptarea legii, în timp ce 40 de senatori au votat împotrivă, iar 21 de parlamentari s-au abținut de la vot.

Fiind lege organică, proiectul nu a întrunit numărul de voturi necesare pentru a fi adoptat. Au votat pentru adoptarea proiectului de lege în discuție cei 24 de senatori AUR prezenți în sală sau online, dar și cei 13 senatori USR prezenți. Tot pentru adoptarea acestei legi au mai votat cinci senatori neafiliați și un parlamentar de la PNL.

Astfel, în proporție covârșitoare, pentru trecerea acestei legi au pus umărul, fără succes, AUR și USR, partide care, altfel, susțin public că nu vor să aibă de-a face unul cu celălalt. Mai departe, toți cei 5 senatori prezenți ai Grupului PACE, 15 senatori PNL și un senator PSD s-au abținut de la vot. În schimb, au votat împotriva adoptării acestui proiect de act normativ doi senatori liberali (Adrian Peiu și Dorin Silviu Petrea – ambii racolați de la SOS România), 31 de parlamentari de la PSD și toți cei 7 senatori UDMR prezenți în sală sau online la momentul exprimării votului.

În expunerea de motive care însoțește acest demers legislativ, senatorul AUR Corneliu Negru susține că „au trecut peste 16 ani de la referendumul inițiat în 2009 de către fostul președinte Traian Băsescu privind reducerea numărului de parlamentari de la 465 la maximum 300 de aleși într-un Parlament Unicameral”.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *