Formația pregătită de finlandezul Mikko Riipinen a fost repartizată pe ruta campioanelor, alături de alte șapte campioane naționale din țări fără reprezentare directă în faza grupelor competiției. În cazul unei victorii în dulul cu echipa din Cipru, CSM CSU Oradea va înfrunta în turul al doilea învingătoarea duelului dintre Fribourg Olympic (Elveția) și BC Batumi (Georgia).

Dacă va ajunge în finala turneului de calificare, formația bihoreană va întâlni câștigătoarea tabloului din care fac parte Patrioti Levice (Slovacia), Salon Vilpas (Finlanda), Bakken Bears (Danemarca) și Landstede Hammers (Țările de Jos). „Suntem entuziasmați în ceea ce privește participarea echipei noastre în cupele europene, cu precădere în ceea ce privește calificările BCL. Știm că toate echipele de acolo sunt foarte bune și ambițioase.

Va fi un examen dificil, dar trebuie să abordăm acest turneu cu mentalitatea potrivită și să fim curajoși. Într-un astfel de turneu este foarte important să fim uniți ca o echipă”, a afirmat antrenorul Mikko Riipinen, citat de site-ul oficial al clubului. Tehnicianul a precizat că loturile majorității echipelor nu sunt încă definitive, însă a subliniat că AEK Larnaca este un adversar recunoscut pentru capacitatea de a recruta jucători valoroși.

„Ne vom concentra în principal pe noi înșine și pe a juca așa cum ne dorim”, a adăugat Riipinen. Turneele de calificare pentru Basketball Champions League sunt programate în perioada 14-20 septembrie 2026. Dacă va câștiga turneul de calificare, CSM CSU Oradea se va alătura Grupei C din faza principală a Basketball Champions League, alături de AEK Atena (Grecia), Falco KC Szombathely (Ungaria) și Antwerp Giants (Belgia).

În cazul în care nu va obține calificarea, campioana României va evolua în FIBA Europe Cup în sezonul 2026/2027.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *