Îmbătrânirea nu mai e privită doar ca trecerea anilor. Tot mai mulți cercetători o tratează ca pe un proces biologic care poate fi măsurat și, cel puțin în laborator, parțial dat înapoi. Aceasta a fost ideea principală a celei de-a doua ediții a Congresului Internațional de Longevitate de la București, singurul eveniment din România dedicat acestui domeniu. Întrebarea care i-a adus împreună pe participanți ține de viitorul medicinei: cum facem ca anii câștigați în speranța de viață să fie trăiți sănătos, nu doar să se adune.
Cea mai așteptată prezentare a fost cea a lui Patrick Paine, cercetător la Harvard Medical School. El a arătat publicului din București rezultatele unui studiu experimental despre întinerirea celulară cu ajutorul peptidelor, înainte ca acestea să fie prezentate la Harvard. Studiul testează noi metode de reprogramare celulară, printre care și un factor numit GxF1. Sub acțiunea lui, celulele îmbătrânite au căpătat trăsături asociate unor celule cu aproximativ 14 ani mai tinere. Paine a avut grijă să precizeze că cercetarea este încă experimentală și că nu există un tratament disponibil pentru oameni. Precizarea contează. Industria „anti-aging” promite deja mult mai mult decât poate demonstra știința, iar un rezultat obținut pe celule poate deveni ușor, în marketing, o promisiune pentru pacienți.
Pe aceeași linie, dr. Ravi Kumar Chaudhary a vorbit despre reprogramarea epigenetică și celulară, care ar putea încetini îmbătrânirea biologică și reface anumite funcții ale celulelor. A pus însă o condiție clară: aceste metode vor ajunge în cabinete abia după ce siguranța lor pe termen lung va fi validată și după ce biomarkerii epigenetici vor fi folosiți efectiv în evaluarea pacienților. Diferența pe care o face el e simplă: „Vârsta cronologică este calendarul. Vârsta biologică este starea”. Concret, doi oameni de 50 de ani pot avea celule, țesuturi și riscuri de boală despărțite de ani sau chiar de decenii. Tocmai de aceea măsurarea vârstei biologice începe să conteze pentru medicina preventivă. Dacă poți vedea cât de repede îmbătrânește un organism, poți interveni înainte să apară boala.
Anton Kulaga a vorbit despre genetică și bioinformatică. Potrivit lui, ereditatea duratei intrinseci a vieții ar putea ajunge la aproximativ 50%. Genomul arată însă doar predispoziții și riscuri și nu poate spune cu exactitate cât va trăi cineva. Dr. Elizabete Ārgale, de la Rīga Stradiņš University, a adus în discuție un subiect adesea ignorat, longevitatea feminină. După menopauză pot urma peste 30 de ani de viață. În această perioadă, calitatea vieții depinde de cât de bine sunt păstrate sănătatea inimii, a oaselor, a mușchilor, a creierului și sănătatea sexuală. Printre invitați s-a aflat și Maria Blasco, care conduce Grupul de Telomeri și Telomerază de la Centrul Național de Cercetări Oncologice din Spania (CNIO). Blasco cercetează de peste două decenii telomerii, una dintre structurile-cheie legate de îmbătrânirea celulelor.
La congres au participat 25 de experți din SUA, Spania, Germania, Letonia, Israel, India și Arabia Saudită. Ei au reprezentat instituții precum KAUST, University Medical Center Rostock, Government Institute of Medical Sciences din India și Bar-Ilan University, alături de Harvard și CNIO. Temele au mers de la inteligență artificială și medicină regenerativă până la microbiom. Pentru România, cu o populație care îmbătrânește și un sistem medical axat mai ales pe tratarea bolilor deja instalate, astfel de întâlniri arată spre ce se îndreaptă medicina: prevenție personalizată, bazată pe măsurători biologice. Rămâne de văzut cât de repede vor ajunge aceste instrumente de la conferințe în practica medicală de zi cu zi.
Sursă text și foto: Jurnalul Național — articolul original