Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Azbest, cancer și miliarde de euro în joc: bătălia pentru fosta oțelărie ILVA din Taranto Aproape toate marile companii siderurgice din Italia s-au unit într-un consorțiu național pentru a negocia preluarea fostei oțelării ILVA din Taranto, cândva cea mai mare din Europa. Aproape toate companiile siderurgice naționale din Italia s-au înscris într-un consorțiu creat pentru a negocia și eventual licita preluarea fostei oțelării ILVA din Taranto, unitate care, în trecut, a fost cea mai mare din Europa, potrivit agenției italiene de presă ANSA.
Antonio Gozzi, președintele Federației Siderurgice din Italia (Federacciai), a fost mandatat de consiliul de administrație al consorțiului să exprime, în numele acestuia, interesul pentru preluarea uzinei. „Aproape toate” companiile siderurgice italiene sunt interesate să se implice în relansarea fabricii, a declarat Gozzi pentru ANSA, enumerând printre acestea Arvedi, Marcegaglia, Feralpi, Duferco, Beltrame și Lucchini. „Ne-am exprimat disponibilitatea pentru discuții imediate cu guvernul.
Negocierile nu se poartă în ziare, problema va fi discutată cu guvernul”, a mai spus el. Consorțiul italian nu este, însă, singurul interesat de preluare. Grupul indian Jindal și grupul american de investiții private Flacks Group și-au exprimat, la rândul lor, interesul pentru achiziționarea fabricii, într-o competiție care s-a intensificat semnificativ în ultimele luni.
Fondată în 1905, la Genova, ILVA a devenit, de-a lungul secolului XX, cel mai mare producător de oțel din Italia și unul dintre cele mai mari din Europa, iar uzina din Taranto, construită în anii ’60, în regiunea Puglia, a rămas mult timp cea mai mare oțelărie de pe continent. Compania a fost privatizată în 1995 și preluată de familia Riva, sub numele de Gruppo Riva. Anul 2012 a marcat începutul unei crize care continuă și astăzi: uzina din Taranto a devenit centrul unui scandal de mediu major, care a dus la arestarea și condamnarea unor membri ai familiei Riva.
În 2017-2018, ArcelorMittal, cel mai mare producător mondial de oțel, a preluat controlul fabricii printr-un consorțiu numit AM Investco, în urma unui acord cu statul italian în valoare de 1,8 miliarde de euro, cu angajamentul unor investiții suplimentare de 2,4 miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani. Ca o condiție a Comisiei Europene pentru aprobarea tranzacției, ArcelorMittal a fost obligat să vândă alte oțelării deținute în Cehia, Belgia și România. Colaborarea cu ArcelorMittal s-a deteriorat însă rapid, iar din 2020 a început procesul de revenire a fabricii sub controlul statului italian.
La începutul anului 2024, compania, redenumită între timp Acciaierie d’Italia (ADI) — a fost plasată oficial în administrare extraordinară controlată de stat. Situația financiară a companiei rămâne gravă: potrivit estimărilor guvernului italian, fabrica pierde între 50 și 70 de milioane de euro pe lună. Cu doar unul dintre cele patru furnale funcționale, producția actuală de oțel se situează în jurul a 2 milioane de tone anual, un nivel insuficient pentru a acoperi costurile de operare.
Anul trecut, la termenul-limită de 26 septembrie 2025, administratorii extraordinari ai companiei au primit zece oferte pentru preluarea activelor fostei ILVA: două pentru întregul complex, una din partea companiei americane Bedrock Industries, cealaltă dintr-un consorțiu format din Flacks Group și Steel Business Europe, și opt oferte pentru active individuale, din partea unor companii precum Renexia (Grupul Toto), Industrie Metalli Cardinale, Marcegaglia și altele. Recent, Jindal a transmis o propunere actualizată, care ia în calcul închiderea definitivă a zonei de producție „la cald” a fabricii.