Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Mai devreme marţi, Ministerul Aviaţiei Civile din India l-a convocat pe directorul general al companiei Air India cu privire la acest incident, care a implicat un avion Airbus A320neo. Autorităţile indiene au deschis o anchetă după incidentul în care avionul a pierdut brusc altitudine aproximativ 90 de metri, provocând rănirea a 13 pasageri şi a 4 membri ai echipajului, în timp ce zbura dinspre oraşul turistic thailandez spre capitala indiană.
Potrivit unui anunţ oficial, aeronava a suferit o „variaţie momentană de altitudine” deasupra statului Odisha din estul Indiei. Avionul, la bordul căruia se aflau 137 de pasageri şi 8 membri ai echipajului, a aterizat în siguranţă la Delhi. Ministerul Aviaţiei Civile din India a anunţat duminică efectuarea unui test de confirmare pentru prezenţa de substanţe psihoactive în cazul comandantului, după ce testul iniţial a ieşit pozitiv.