Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Apele Romane/Câțiva centimetri de apă decid soarta unui reactor nuclear Pentru prima dată de la seceta istorică din 2003, Centrala Nucleară de la Cernavodă se confruntă cu riscul real de a-și opri, pe rând, ambele reactoare, nu din cauza unei defecțiuni tehnice, ci pentru că fluviul de care depinde răcirea instalațiilor a coborât la un nivel fără precedent. Unitatea 1 este deja oprită din 28 iulie, iar Unitatea 2 ar putea urma aceeași soartă în zilele următoare, dacă Dunărea nu reușește să-și revină.
Ca să înțelegem de ce o simplă scădere a nivelului unui fluviu poate opri o centrală nucleară, trebuie explicat, mai întâi, cum funcționează răcirea unui reactor. Orice centrală nucleară produce energie electrică printr-un proces cu mai multe etape, în care apa joacă rolul central, nu doar ca sursă de răcire finală, ci și ca element activ al întregului ciclu de producție. 1.
Căldura din reactor. În interiorul reactorului, reacția de fisiune nucleară eliberează o cantitate uriașă de căldură. Această căldură este preluată de un agent de răcire, de regulă apă sau, în cazul reactoarelor CANDU precum cele de la Cernavodă, apă grea, care circulă printr-un circuit primar, închis și separat complet de restul instalației.
2. Generarea aburului. Agentul de răcire din circuitul primar trece printr-un schimbător de căldură numit generator de abur, unde transferă căldura către un al doilea circuit, independent, circuitul secundar, fără ca cele două ape să intre vreodată în contact direct.
Apa din circuitul secundar se transformă în abur sub presiune. 3. Producerea electricității.
Aburul rezultat pune în mișcare o turbină, care rotește un generator electric, practic, momentul în care energia termică se transformă efectiv în energie electrică. 4. Condensarea — aici intervine apa din exterior.
După ce trece prin turbină, aburul trebuie răcit și transformat din nou în apă, pentru a putea reintra în ciclu. Acest proces are loc într-un al treilea echipament, condensatorul, un dispozitiv format din mii de tuburi subțiri prin care circulă apă rece, luată dintr-o sursă externă: un râu, un fluviu sau marea. Vaporii de abur, aflați în contact cu aceste tuburi reci, se condensează și revin la starea lichidă.
Apa folosită pentru răcire este, la rândul ei, evacuată înapoi în sursa din care a fost preluată, ușor încălzită. Dacă debitul sursei de apă este prea mic pentru a prelua această căldură fără să se încălzească excesiv, centralele apelează la turnuri de răcire sau răcitoare de aer, care preiau căldura direct din aer. Practic, apa din exterior, Dunărea, în cazul Cernavodă, nu intră niciodată în contact cu materialul radioactiv din reactor.
Rolul ei este exclusiv acela de a prelua căldura reziduală din abur, la finalul ciclului de producție a electricității, prin intermediul condensatorului. Cele două reactoare de la Cernavodă sunt de tip CANDU (CANadian Deuterium Uranium), folosesc uraniu natural drept combustibil și apă grea de puritate nucleară atât ca moderator, cât și ca agent de răcire, în circuitul primar. Fiecare reactor are o putere instalată de aproximativ 700 MW, iar cele două unități împreună produc aproximativ 20% din energia electrică a României.
Apa necesară pentru răcirea finală, cea din circuitul terțiar, care preia căldura din condensator, este preluată din Dunăre, prin Canalul Dunăre–Marea Neagră. Pompele de răcire ale centralei aspiră apă direct din fluviu, iar buna lor funcționare depinde de existența unui nivel minim de apă în zona de aspirație. Dacă nivelul scade sub un anumit prag, pompele nu se mai pot alimenta în siguranță, iar pentru a evita defectarea lor, o defecțiune care ar putea impune, potrivit oficialilor Ministerului Energiei, oprirea centralei pentru până la un an de zile, procedurile de operare impun oprirea preventivă și controlată a reactorului.