Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Komenda Miejska Policji w Gliwicach/ A intrat cu tractorul pe asfaltul proaspăt și a arat drumul. Prejudiciul se ridică la 400.
000 de zloți Un fermier în vârstă de 60 de ani din orașul polonez Gliwice a fost arestat preventiv după ce a intrat cu tractorul pe un drum abia asfaltat și a distrus aproximativ 200 de metri din suprafața carosabilă. Bărbatul a folosit un plug pentru a răscoli asfaltul proaspăt turnat, susținând că drumul fusese construit ilegal pe terenul său. Incidentul, care a provocat pagube estimate la aproximativ 400.
000 de zloți, echivalentul a circa 93. 056 de euro, a ajuns în atenția procurorilor și a instanței. Autoritățile locale susțin însă că drumul aparține în totalitate orașului Gliwice, iar documentele strânse de anchetatori contrazic afirmațiile fermier ului.
Potrivit autorităților din Gliwice, bărbatul a condus tractorul pe strada Rybacka, din cartierul Ostropa, imediat după ce fusese turnat asfaltul. Cu ajutorul utilajului agricol și al plugului, acesta a răscolit aproximativ 200 de metri din suprafața nou construită, conform Euronews . În fața polițiștilor, fermierul ar fi susținut că terenul pe care se află drumul îi aparține și că lucrările efectuate de autorități erau ilegale.
Mai mult, conform anchetatorilor, bărbatul ar fi spus că intenționează să distrugă din nou suprafața drumului. Fermierul și-a recunoscut ulterior fapta în timpul audierilor. El a repetat însă aceeași versiune prezentată poliției: terenul pe care a fost construit drumul ar fi proprietatea sa.
Documentele obținute de procurori indică însă contrariul. Potrivit Parchetului Regional din Gliwice, actele analizate de anchetatori arată că terenul aparține administrației locale. Autoritățile resping, astfel, afirmația conform căreia drumul ar fi fost construit pe o proprietate privată.
Parchetul a considerat că acțiunea fermierului a fost una deliberată și planificată. „Gradul ridicat de vinovăție al suspectului este demonstrat de faptul că acesta a acționat într-un mod planificat și deliberat, folosind utilaje agricole pentru a distruge drumul, ceea ce i-a permis să își atingă scopul. Nivelul ridicat de pericol social al presupusei fapte este demonstrat de faptul că locuitorii caselor învecinate așteptau de mulți ani repararea și construirea drumului pe care suspectul l-a distrus, iar consecințele acestei fapte îi afectează pe toți locuitorii orașului Gliwice, care vor trebui acum să suporte costurile considerabile pentru reconstruirea drumului”, a transmis Parchetul Regional din Gliwice.
Anchetatorii l-au acuzat pe bărbat de distrugerea unui bun de valoare semnificativă. Fapta este pasibilă, conform autorităților, de o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între unu și 10 ani. Duminică, Parchetul Districtual Gliwice-Vest a solicitat instanței ca bărbatul să fie plasat în arest preventiv pentru trei luni.
Procurorii au argumentat că gravitatea pedepsei pe care acesta o riscă și posibilitatea ca suspectul să încerce să evite răspunderea penală justifică măsura. Instanța Districtuală din Gliwice a admis cererea în aceeași zi. „Instanța și-a justificat arestarea preventivă prin pedeapsa severă cu închisoarea pe care suspectul o riscă în mod realist și prin posibilitatea ca acesta să întreprindă acțiuni ilegale pentru a evita această pedeapsă”, a precizat instanța.
Astfel, un conflict privind proprietatea asupra terenului s-a transformat într-un dosar penal cu consecințe importante pentru fermier. Primarul orașului Gliwice, Katarzyna Kuczyńska-Budka, a comentat cazul și a precizat că prejudiciul este unul considerabil. Potrivit estimărilor realizate de Administrația Municipală a Drumurilor, pagubele se ridică la aproximativ 400.
000 de zloți, adică în jur de 93. 056 de euro. Nu a fost distrusă doar suprafața de asfalt.
Primarul a explicat că utilajul agricol a afectat inclusiv stratul de fundație al drumului, ceea ce va crește costurile necesare pentru refacerea acestuia.