Dacă ar fi să alegi o singură povestire din antologia Stephen King apărută la Nemira, la peste patru decenii după ediția americană Putnam din 1985, cronicarul din această a doua parte a seriei ar merge pe „The Jaunt”. Textul, scurt, are un final care răstoarnă tot ce crezi că ai citit și care te trimite înapoi la început, să cauți indiciile lăsate pe parcurs.
Acțiunea se petrece peste aproximativ 300 de ani, într-un New York unde oricine se poate teleporta oriunde, deși ziarele se tipăresc în continuare pe hârtie. Mark Oates, angajat al Texaco Water, firmă care vinde acum apă, nu petrol, este mutat în Whitehead City, pe Marte. Pleacă împreună cu soția și cu cei doi copii, un băiat de 12 ani și o fată de 9 ani. Procedura se numește „jauntare”, termen luat din romanul SF „The Stars My Destination” al lui Alfred Bester, din 1956, tradus la noi „Destinația mea: Stelele”. Călătoria e instantanee, dar pasagerii sunt adormiți cu gaz anestezic înainte de plecare, iar în salonul pregătitor Mark îi liniștește pe cei mici povestindu-le istoria jauntării. Din păcate, mai mult de atât nu se poate spune fără a strica surpriza. Încadrarea e mai degrabă în fantasy decât în horror.
Un alt registru are povestirea despre Ofelia Todd din Castle Rock, proprietara unui Mercedes sport de culoarea șampaniei, cu vitezometrul calibrat la 260. Femeia se aprinde de ideea de a găsi scurtături prin statul Maine și ajunge la o performanță bizară: parcurge în 67 de mile distanța dintre două localități aflate la 116 mile în linie dreaptă, în ciuda obstacolelor ciudate care încearcă să o oprească. Ca „The Mist”, „The Jaunt” și „The Raft”, și această poveste are o legătură mai puțin vizibilă cu universul „The Dark Tower”. Spre deosebire de celelalte, e încărcată de duioșie și de optimism.
„The Raft” a fost ecranizată într-un episod de 22 de minute din antologia „Creepshow 2” (1987), iar povestirea rămâne net superioară filmului. Patru studenți, două cupluri, vor să prindă ultimele zile ale unei veri indiene neobișnuit de lungi, cu puțin timp înainte de Halloween. Merg 65 de kilometri până la lacul Cascade pentru o ultimă baie și ajung pe o plută ancorată în mijlocul apei, unde dau peste un coșmar venit din adânc. Groaza vine din psihologia personajelor: izolarea, frigul toamnei, oboseala și o hipnoză sexuală stranie. Filmul regizat de Michael Gornick arată, în schimb, ca o producție ieftină cu adolescenți măcelăriți de o prelată de plastic trasă cu sfori pe sub apă.
Mai atipică pentru King este o povestire care reflectă fascinația și teama anilor ’80 față de apariția computerelor. Personajul ei, Richard, e un profesor a cărui unică realizare în viață este un roman publicat cândva.
Sursă text și foto: Cluj24 — articolul original