Energia produsă din cărbune în România nu a fost niciodată atât de ieftină pe cât părea. Diferența a fost acoperită din alte surse: ajutoare de stat, datorii acumulate, pierderi ale companiilor publice și investiții amânate. Asta susține o analiză a Asociației Energia Inteligentă (AEI). Concluzia ei e incomodă: românii au plătit lignitul de două ori, o dată în factură și încă o dată din bani publici. Mai sunt și costuri încă neachitate, precum închiderea minelor și refacerea terenurilor, care vor ajunge în bugetele din anii următori. „Subvenția nu face energia mai ieftină. Doar mută plata din factura de electricitate în bugetul statului”, rezumă președintele AEI, Dumitru Chisăliță.
Cifrele arată cum s-a schimbat situația în timp. Între 2005 și 2008, costul rămas producătorilor după sprijinul statului putea coborî sub prețul mediu al pieței. Comparația era însă înșelătoare, pentru că nu includea toate cheltuielile suportate de economie. După 2013, nici măcar acest cost „cosmetizat” n-a mai putut ține pasul: a depășit constant prețul mediu angro. După 2018, distanța a crescut și mai mult. Certificatele de emisii s-au scumpit, iar la ele s-au adăugat probleme vechi: centrale uzate, extracție tot mai scumpă, mentenanță și investiții amânate. Doar componenta de CO₂ a crescut de la circa 95 lei/MWh în 2018 la 500 lei/MWh în 2022. Pentru 2024–2026, AEI o estimează între 330 și 350 lei/MWh.
Anul 2022 poate crea o impresie falsă. Pe fondul crizei energetice, prețul mediu al pieței a urcat la aproximativ 1.131 lei/MWh și s-a apropiat de costul estimat al producției pe cărbune. Analiza atrage atenția că apropierea nu vine din faptul că lignitul s-ar fi ieftinit, ci din scumpirea pieței. În același an, costul integral al energiei din cărbune, fără ajutoare, era de circa 1.320 lei/MWh. AEI precizează că cele două valori sunt estimări pentru categorii diferite de cost, nu prețuri plătite direct de consumatori. Iar certificatele de CO₂ nu explică singure problema. Pentru 2026, analiza estimează că, și fără ele, cărbunele ar costa cu aproximativ 130 lei/MWh peste media pieței. Cu toate costurile economice incluse, diferența ajunge la circa 480 lei/MWh.
Varianta la îndemână ar fi importul, iar AEI recunoaște că energia adusă din afară poate fi uneori mai ieftină. Numai că importul depinde de doi factori pe care România nu îi controlează: surplusul din țările vecine și capacitatea interconexiunilor. Într-o criză regională, cum a fost cea din 2022, vecinii își păstrează energia pentru ei, iar prețurile explodează. De aceea Chisăliță nu cere închiderea imediată a tuturor grupurilor pe cărbune. Unele ar putea rămâne o vreme ca rezervă, până când alternativele devin funcționale. Condiția este ca acest cost de siguranță să fie calculat separat și făcut public, nu ascuns în prețul energiei produse.
Adevărata problemă, spune președintele AEI, e felul în care a fost folosit timpul cumpărat cu bani publici. Centralele pe gaze, capacitățile de stocare și întăririle de rețea care ar fi trebuit să înlocuiască grupurile vechi nu au fost construite la timp. Întârzierea contează acum mai mult ca oricând, pentru că România s-a angajat prin PNRR să renunțe la cărbune până în 2032, iar calendarul se strânge. Soluția propusă de AEI este una pragmatică: cărbunele să fie păstrat doar cât este necesar pentru siguranța alimentării, cu un cost cunoscut public și un calendar realist de înlocuire. Fără această separare, avertizează Chisăliță, România riscă să plătească în continuare pentru ambele: pentru centralele vechi ținute în viață și pentru energia importată atunci când acestea nu mai fac față.
Sursă text și foto: Jurnalul Național — articolul original