Peste 30 de comune din Caraș-Severin ar putea dispărea ca unități administrative de sine stătătoare, dacă reforma administrativă pregătită la nivel național va fi aplicată așa cum se discută acum. Măsura ar viza localitățile cu mai puțin de 1.500 de locuitori, iar miza declarată este reducerea cheltuielilor bugetare. Deocamdată nu există nicio decizie și nici un calendar.
Despre posibila reorganizare a vorbit președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, potrivit relatărilor Radio Reșița. Acesta spune că totul depinde de adoptarea unui cadru legislativ clar. Fără el, orice discuție despre comasări rămâne teoretică.
În județ, între 30 și 31 de localități se încadrează sub pragul de 1.500 de locuitori. Pentru a-i convinge pe edili să accepte fuziunea, spune Hurduzeu, ar putea fi folosite stimulente financiare. Fără un astfel de argument, primăriile mici, care își pierd funcții, posturi și o parte din influență, au puține motive să voteze pentru propria dispariție.
Procesul ar putea include consultarea cetățenilor, referendumuri locale și o comisie de analiză la nivel județean. Tocmai etapa consultărilor va fi probabil cea mai sensibilă: în comunitățile mici, primăria este adesea una dintre ultimele instituții rămase în sat, iar locuitorii se tem să nu piardă și ce a mai rămas din serviciile de proximitate.
Președintele Consiliului Județean consideră totuși reforma necesară, atât pentru reducerea cheltuielilor, cât și pentru a sprijini dezvoltarea comunităților mici, care au greu de susținut singure un aparat administrativ complet. Cât de repede se va ajunge de la intenție la lege rămâne, deocamdată, o necunoscută.
Sursă text și foto: Banat NEWS (banatnews.ro) — articolul original
