Cele mai vechi și mai fragile monumente religioase ale României ar putea primi, pentru prima dată, un sistem de protecție gândit special pentru ele. Un proiect de lege înregistrat săptămâna trecută la Senat cere ca toate bisericile de lemn din țară să fie inventariate, evaluate după gradul de risc și trecute într-un Registru național administrat de Institutul Național al Patrimoniului. Pe lângă registru, proiectul prevede paratrăsnete, detectoare de fum, verificări periodice ale instalațiilor electrice și căi de acces libere pentru pompieri. Scopul declarat este ca statul să prevină dezastrele, nu să intervină abia după ce acestea s-au produs.
Inițiativa are un punct de plecare dureros de concret. În această vară, în Maramureș, o biserică de peste 350 de ani a ars complet după ce a fost lovită de o descărcare electrică. Cazul a arătat cât de puțin poate face o intervenție, oricât de rapidă ar fi, la o construcție în care flăcările se întind cu o viteză pe care zidăria nu o cunoaște. Autorii proiectului recunosc acest paradox în expunerea de motive: lemnul face ca aceste biserici să fie autentice, dar tot lemnul le face și cele mai expuse. Când ard, nu se pierd doar pereții. Se pierd pictura, icoanele, sculptura, mobilierul liturgic, inscripțiile și tehnicile de construcție transmise din generație în generație.
Proiectul este inițiat de senatorul liberal Cristian Niculescu-Țâgârlaș și poartă semnăturile a 14 parlamentari PNL. Documentul propune un „Sistem național pentru protejarea bisericilor de lemn din România”, în care ar lucra împreună Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului, Ministerul de Interne și structurile pentru situații de urgență, Secretariatul de Stat pentru Culte, Ministerul Dezvoltării, autoritățile locale și cultele recunoscute. Protejarea acestor lăcașuri ar deveni activitate de interes public național. Bisericile considerate cu risc ridicat ar beneficia de măsuri suplimentare: lucrări urgente, sisteme de alarmare la incendiu și, pentru cele mai valoroase, scanare tridimensională. Scanarea ar păstra măcar o copie digitală exactă a edificiului, în cazul în care acesta s-ar pierde.
Argumentul central al inițiatorilor este că România nu duce lipsă de legi în domeniu. Lipsește, spun ei, mecanismul care să lege responsabilitățile împărțite acum între mai multe instituții. Diagnosticul e greu de contestat: o biserică de lemn dintr-un sat izolat ține, în același timp, de parohie, de primărie, de direcția de cultură și de inspectoratul pentru situații de urgență. În practică, tocmai de aceea nu răspunde nimeni în mod clar. Un registru comun, construit în jurul fiecărei biserici, ar putea arăta în sfârșit câte astfel de monumente sunt vulnerabile și unde anume.
Rămân însă întrebările pe care orice lege de acest tip le ridică: cine plătește, în cât timp se fac lucrările și cine răspunde dacă termenele nu sunt respectate. Paratrăsnetele și alarmele sunt ieftine în comparație cu valoarea unui monument clasat în grupa A sau inclus în patrimoniul UNESCO. Adunate la nivelul întregii țări, costurile devin însă o problemă de buget, iar mulți proprietari sunt parohii rurale cu resurse modeste. Proiectul abia a intrat în circuitul parlamentar și are nevoie și de sprijinul altor partide, nu doar al celor 14 liberali care l-au semnat. De felul în care va arăta după dezbateri depinde dacă va deveni o reformă reală sau doar o reacție la un incendiu care a ținut prima pagină a ziarelor o singură vară.
Sursă text și foto: Jurnalul Național — articolul original