Scumpirea împrumuturilor României nu poate fi pusă doar pe seama negocierilor pentru noul guvern, susține fostul ministru al Finanțelor Adrian Câciu. Într-o postare publicată joi pe Facebook, el spune că o bună parte din creșterea randamentelor vine din afara țării, dintr-un val de scumpire a banilor care lovește simultan SUA, Japonia și zona euro. Discuția nu e doar tehnică. Cine reușește să impună explicația pentru dobânzile mari are un avantaj politic în zilele în care se formează Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.
Câciu pornește de la ideea că „dobânzile nu au granițe”. Când activele considerate sigure încep să ofere randamente mai mari, investitorii își mută banii, iar piețele emergente, inclusiv România, trebuie să plătească mai mult ca să rămână atractive. De aici și reproșul lui față de cei care, spune el, iau „întreaga creștere a randamentelor”, ignoră ce se întâmplă pe marile piețe și o prezintă drept efectul faptului că „nu trece un guvern la București”. „Faptul că două lucruri se întâmplă simultan — cresc dobânzile și la București se negociază un guvern — nu demonstrează că unul îl provoacă pe celălalt”, scrie fostul ministru.
Datele din piețele internaționale îi susțin, cel puțin parțial, argumentul. Potrivit Reuters, randamentul titlurilor de stat americane pe 10 ani a urcat joi la 5,12%, cel mai ridicat nivel de după criza financiară. Obligațiunile japoneze pe aceeași scadență au ajuns la maximul ultimilor 30 de ani, iar în zona euro randamentele au rămas aproape de maxime multianuale. Motivele țin de temerile legate de inflație, de prețurile energiei și de felul în care statele își vor finanța datoriile. Într-un asemenea context, este greu de crezut că un emitent cu rating la limita categoriei investiționale, cum e România, ar fi rămas neatins.
Câciu nu spune însă că România ar fi doar o victimă a contextului extern. El admite că țara are vulnerabilități proprii: deficitul bugetar, inflația, nivelul datoriei și un necesar mare de finanțare. Întrebarea corectă, crede el, este cât din scumpirea creditului vine din contextul global și cât din creșterea primei de risc atașate României. Aceasta este și partea cea mai incomodă a discuției. Un stat care se împrumută mult și des este cu atât mai expus când banii se scumpesc peste tot. Incertitudinea politică, chiar dacă nu declanșează singură șocul, îl poate amplifica atunci când investitorii se întreabă cine va duce mai departe corecția fiscală.
„Mai întâi analizăm piața. Apoi tragem concluziile. Banii nu fac politică!”, își încheie Câciu mesajul. El descrie un lanț format din șocul global pe randamente, presiunea de a muta capitalul și presiunea asupra monedei capitalului care urmează să fie mutat, apoi adaugă că Mureșan „nu exista în ecuația aceasta”. Rezultatul se va vedea la următoarele licitații de titluri de stat. Dacă randamentele românești se stabilizează după învestirea Guvernului, argumentul riscului politic va pierde teren. Dacă scad abia când se liniștesc piețele din SUA, Japonia și Europa, fostul ministru va avea dreptate, cel puțin în parte.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original