Un monument discret, ușor de ratat, stă chiar în fața Catedralei Maicii Domnului din Anvers: un băiat și un câine, sculptați în piatră albă, adormiți unul în brațele celuilalt, pe jumătate acoperiți de pavajul pieței. Sunt Nello și Patrasche, eroii romanului „Un câine din Flandra”, iar sculptura, instalată în 2016, îi arată în momentul final al poveștii, când mor împreună de frig, fără adăpost.
Autorul lucrării este artistul belgian Batist „Tist” Vermeulen. Ideea lui a fost ca pietrele pieței să devină „pătura” celor doi: figurile par să răsară din pavaj, iar pavajul le acoperă trupurile. E o soluție care nu are nevoie de explicații, dar care cere privitorului să încetinească pasul, lucru pe care mulți trecători grăbiți nu-l fac.
Romanul a fost publicat în 1872 de scriitoarea britanică Marie Louise de la Ramée, sub pseudonimul Ouida, și se petrece în Flandra, în zona Anvers. Nello este un băiat orfan și sărac, care locuiește cu bunicul său și câștigă un ban ajutând la căratul laptelui. Într-o zi găsește un câine abandonat și rănit, aproape mort, îl duce acasă, îl îngrijește și îl numește Patrasche. De atunci, cei doi nu se mai despart.
Nello visează să devină pictor și petrece ore în catedrală, în fața lucrărilor lui Rubens, mereu cu câinele alături. Tocmai de aceea locul ales pentru monument nu este întâmplător: catedrala este spațiul în care se leagă speranțele băiatului, iar în fața ei se încheie povestea lui, departe de împlinirea acelui vis.
Sculptura rămâne, în felul ei, un contrapunct la ritmul unei piețe aglomerate. Povestea celor doi s-a încheiat de mult, dar monumentul din Anvers o ține vie pentru cei care se opresc să-l privească.
Sursă text și foto: Cuvântul Liber — articolul original