Pacienții cu Alzheimer care au și fibrilație atrială ar putea beneficia de o protecție în plus din partea anticoagulantelor de generație nouă: la cei tratați cu ele, memoria și celelalte funcții cognitive s-au deteriorat mai lent decât la cei care luau warfarină sau nu primeau niciun anticoagulant. Concluzia aparține unei echipe de la Institutul Karolinska din Suedia și a fost publicată în European Heart Journal.
Cercetătorii au analizat datele a 7.308 persoane cu ambele diagnostice, preluate din registrul suedez SveDem. Pacienții au fost împărțiți în trei grupuri: cei care primeau anticoagulante orale mai noi (NOAC), cei tratați cu warfarină și cei fără anticoagulante. Evoluția cognitivă a fost urmărită prin testul standardizat MMSE (Mini-Mental State Examination).
Diferența a fost modestă: puțin peste 0,2 puncte MMSE pe an în favoarea celor tratați cu NOAC. Pe un singur an, cifra pare neînsemnată, însă autorii spun că efectul s-ar putea acumula și deveni vizibil pe perioade lungi, la boli care evoluează încet, dar constant.
Fibrilația atrială, o tulburare frecventă a ritmului cardiac la vârstnici, apare la mulți bolnavi de Alzheimer. Anticoagulantele se prescriu tocmai pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge și, odată cu ele, accidentul vascular cerebral. Studii anterioare sugeraseră deja o legătură între aceste medicamente și un risc mai mic de demență. Ca explicație posibilă, cercetătorii invocă un flux sanguin mai bun către creier și mai puține leziuni cerebrale minuscule.
Rezultatele trebuie însă citite cu prudență. Studiul este observațional, deci nu poate dovedi că NOAC au încetinit direct declinul cognitiv. Contează și alți factori care pot influența atât alegerea tratamentului, cât și starea generală a pacientului, iar unii participanți ar fi putut schimba medicația pe parcursul monitorizării. Pentru o concluzie fermă ar fi nevoie de studii care să controleze aceste variabile.
Sursă text și foto: Radio Cluj — articolul original