Într-o scrisoare adresată lui Infantino, Sandor Csanyi a declarat că „a pierdut încrederea acordată anterior” președintelui FIFA, potrivit AFP . Cum și-a motivat vicepreședintele retragerea sprijinului pentru Infantino Pentru a-și motiva retragerea sprijinului, Sandor Csanyi a invocat „decizii care servesc interese politice mai degrabă decât pe cele ale fotbalului ”, în special în ceea ce privește Cupa Mondială din 2026.
De asemenea, vicepreședintele a menționat și planul de a deschide forul de conducere mondial către investitori privați. Despre acesta, el a menționat că e un proiect realizat „în secret, fără a informa Consiliul FIFA ”. „Picătura care a umplut paharul a fost demiterea neașteptată a lui Kevin Lamour ”, se mai arată în scrisoare.
„Încrederea mea că sunteți capabil să conduceți FIFA cu succes și eficient a fost subminată ”, a conchis Sandor Csanyi. Oficialul FIFA a fost demis după ce a criticat planul lui Infantino Marți, un purtător de cuvânt al FIFA a validat, într-un comunicat, că „relația de lucru dintre FIFA și Kevin Lamour, în calitate de director operațional, s-a încheiat pe 17 august 2026”. Demiterea acestuia a avut loc la mai puțin de trei săptămâni de când a criticat planul de investiții a lui Infantino.
Lamour a fost una dintre cele mai proeminente voci din cadrul FIFA care criticase proiectul președintelui federației. „Nu numai că acest proiect nu ar trebui să vadă lumina zilei, dar a venit momentul ca liderii lumii fotbalului să își pună întrebările corecte și să ia deciziile corecte”, a scris el într-o declarație trimisă agenției de știri AP și publicată la sfârșitul lunii trecute, potrivit aceleiași surse.