Românii vor putea produce 200 de litri de pălincă pe an fără accize, după decizia deputațilorFoto: Ziarul Clujean

Gospodăriile din România ar putea produce până la 200 de litri de țuică sau pălincă pe an fără să plătească accize, de patru ori mai mult decât permite acum legea. Camera Deputaților a adoptat un amendament care ridică plafonul de la 50 la 200 de litri, cu o condiție clară: băutura trebuie să rămână pentru consumul propriu, nu să ajungă la vânzare.

Scutirea nu se aplică oricui și oricum. Alcoolul trebuie obținut în gospodărie, prin metode tradiționale și din fructe proprii. Cine produce pentru piață rămâne în afara facilității și datorează accize ca până acum.

În plen, propunerea a împărțit sala. Mircea Vasile Govor, deputat PSD, a vorbit despre „rodul livezii unei familii”, despre muncă de peste an și un obicei păstrat din generație în generație, o tradiție „care se bea cu respect și bineînțeles cu plăcere”. Mihail Neamțu, deputat AUR, a adus în discuție obiceiul din Maramureș și Bucovina, unde oaspetele primește o sticlă de pălincă în dar, iar fără un păhărel ciocnit nu poți fi considerat ospitalier.

Deputații PNL și USR au contestat însă majorarea. Argumentul lor: o limită mai generoasă ar putea încuraja consumul de alcool. Ei au adus în discuție și angajamentele României față de Uniunea Europeană, avertizând că măsura ar putea atrage o procedură de infringement.

Adrian Echert, deputat USR, a ironizat cifra aleaptă din amendament. Din calculul lui, 200 de litri înseamnă aproape patru litri de tărie de peste 60 de grade pe săptămână. El a adăugat că nu știe „dacă e cineva amendat pentru că are mai multă palincă în casă”, sugerând că plafonul vechi nu era aplicat prea strict în practică.

Sursă text și foto: Ziarul Clujean — articolul original

Scris de Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Scrie un comentariu

Adresa de e-mail nu se publică. Comentariile cu linkuri pot aștepta aprobarea.