Cel mai mare risc pentru o democrație nu vine neapărat de la un dușman extern, ci din propria ei valoare fundamentală, libertatea. Concluzia le aparține lui Socrate și lui Platon și revine acum într-o analiză din presa clujeană, care o folosește ca grilă de lectură pentru democrațiile de azi. Ideea de bază: când libertatea devine absolută și nu mai e legată de responsabilitate sau de repere morale, ea începe să submineze tocmai sistemul pe care îl susține.
În „Republica”, Platon descrie cum arată o comunitate în care ordinea s-a inversat. Părinții se tem de copii, elevii nu mai țin cont de profesori, iar tinerii nu mai arată respect celor în vârstă. Orice regulă sau formă de autoritate e resimțită ca opresiune. Rezultatul, în logica filozofului, e haosul social. Excesul de libertate nu aduce mai multă libertate, ci o formă extremă de servitute.
Mecanismul are mai mulți pași. Dezordinea produce oboseală colectivă și nesiguranță, iar într-un astfel de moment apare un lider charismatic. El se prezintă ca apărător al oamenilor simpli împotriva elitelor și a bogaților și promite ordine, echitate și protecție în schimbul încrederii și al puterii cetățenilor. După ce își consolidează poziția, interesul comunității trece pe locul doi, iar conservarea propriei puteri devine singura miză. Așa se naște tiranul.
Autorul compară apoi modelul atenian cu cel american. Democrația Atenei era directă, restrânsă și puternic emoțională: cetățeanul vota în agora, dar individul se pierdea în cetate, drepturile omului în sens modern nu existau, nu oricine avea voie să vorbească, iar adunarea putea fi manipulată cu ușurință de demagogi. Lipsa filtrelor instituționale a făcut sistemul instabil și predispus la autocrație.
Părinții Fondatori ai Statelor Unite au pornit tocmai de la aceste slăbiciuni. Ei au înlocuit participarea directă cu reprezentarea și au construit un sistem de frâne și echilibre („checks and balances”), care mută accentul de la „puterea poporului” la protejarea drepturilor individuale și la statul de drept. Scopul era ca impulsurile de moment ale mulțimii să nu dărâme arhitectura libertății. Concluzia textului este că tirania nu se instalează mereu prin forță brută sau invazie, iar lecția filozofiei clasice rămâne surprinzător de actuală.
Sursă text și foto: Informația de Cluj — articolul original