Drame urbane: Internatul ca pedeapsă. O cazarmă administrativăFoto: Bistrițeanul

Internatul nu devine o problemă pentru că mai mulți copii dorm sub același acoperiș, ci din clipa în care instituția care îi adăpostește uită că are de-a face cu niște copii, nu cu niște rânduri într-un catastif. E o distincție care pare evidentă, dar care se pierde exact acolo unde ar trebui apărată cel mai mult: între zidurile unui internat.

Cuvântul „pedagog” sună frumos pe hârtie – presupune însoțire, îndrumare, modelare. În practică, meseria de supraveghetor sau paznic al unui dormitor comun e una dintre cele mai ingrate: te obligă să calci mereu pe muchia dintre regulament și omenie. Bertrand Russell observa, cu ironia lui caracteristică, că cea mai mare parte a răului din lume e făcută de oameni convinși că nu fac altceva decât să aplice o regulă. Când fișa postului cere doar rigiditate, iar sistemul nu lasă loc de nuanță, abuzul nu mai e o excepție, ci o consecință aproape previzibilă.

Presa a adunat, de-a lungul anilor, destule cazuri – acuzații de abuz, hărțuire, sancțiuni umilitoare, neglijență, supraveghere defectuoasă – cât să nu mai fie nevoie de nicio exagerare pentru ca tabloul să pară grav. Problema e că multe dintre aceste situații ies la lumină abia după o plângere, o filmare sau o intervenție a autorităților. Tot restul rămâne închis între vocea atotputernică a pedagogului și un registru în care se scrie doar ce „trebuie” să se știe.

Acolo, tăcerea unui copil nu are nimic din rigoarea filosofică a lui Wittgenstein, pentru care despre ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă. E frică învățată, nu o alegere. Și atunci întrebarea devine simplă și dureroasă deopotrivă: cum mai poate cere ajutor un copil căruia singurul lucru care i-a mai rămas e tăcerea?

Un astfel de internat ar putea fi, teoretic, oriunde – inclusiv într-un oraș din Bistrița-Năsăud, unde subiectul traiului în internatele de școală a revenit, la rândul lui, în discuția publică locală. Dar tentația de a umple cu imaginație un loc pe care nu l-ai trăit trebuie evitată: coridoarele lungi, ușile încuiate și supraveghetorii cruzi fac decorul perfect pentru orice scenariu terifiant, însă nu orice scenariu imaginat s-a petrecut cu adevărat. Diferența dintre ce s-a documentat și ce doar ne închipuim e exact ceea ce separă o investigație serioasă de o poveste de groază.

Sursă text și foto: Bistrițeanul — articolul original

Scris de Ionut Andronesi

Redactor-șef Ziaro.ro. Coordonează redacția și stabilește ce știri regionale și naționale ajung pe site. Știrile sunt redactate cu ajutorul inteligenței artificiale, pornind de la sursele citate la finalul fiecărui articol.

Scrie un comentariu

Adresa de e-mail nu se publică. Comentariile cu linkuri pot aștepta aprobarea.