„Nu suntem perfecți, dar suntem compleți” — o frază găsită întâmplător pe internet, dar care a rămas în mintea semnatarului acestui text, Petre Lungoci, suficient de mult cât să devină pretext de reflecție despre ce înseamnă, de fapt, o viață reușită.
Răspunsul la care ajunge nu are legătură cu banii, cu succesul sau cu realizările acumulate de-a lungul anilor, deși acestea ar fi fost, poate, primele cuvinte care i-ar fi venit în minte cu ceva timp în urmă. În jur, spune autorul, vedem oameni care au multe, dar nu au timp, oameni cu succes, dar fără liniște, oameni care par să aibă totul și totuși nu se mai bucură de lucrurile simple. Semn că ceea ce avem în exterior nu acoperă întotdeauna golurile din interior.
Capcana în care cădem des: amânăm bucuria de azi pentru un mâine despre care nu știm nimic, convinși că fericirea vine odată cu următorul obiectiv atins — mai mulți bani, o casă mai mare, un loc de muncă mai bun. Doar că, odată ajunși acolo, ne fixăm imediat o țintă nouă, iar prezentul rămâne mereu pe locul doi.
De aici și distincția pe care o face textul între perfect și complet: a fi perfect ar însemna să nu greșești niciodată și să ai tot ce îți dorești, pe când a fi complet înseamnă să te accepți așa cum ești — cu reușite și eșecuri, cu bucurii și dezamăgiri, cu dorințe încă neîmplinite. Timpul, scrie autorul, e singurul lucru cu adevărat ireversibil: banii se recâștigă, lucrurile se cumpără la loc, timpul pierdut nu.
Concluzia e simplă și fără pretenții filosofice mari: peste ani, nu ne vom aminti câte lucruri am strâns, ci oamenii iubiți, momentele trăite și clipele în care viața a avut sens — o conversație, o masă în familie, o îmbrățișare, o dimineață liniștită. Acestea, nu averea, dau valoare unei vieți și arată că nu e nevoie de perfecțiune pentru ca ea să fie, totuși, deplină.
Sursă text și foto: Ziarul Exclusiv — articolul original