Procurorul Radu George Bucurică, arestat preventiv și acuzat de fapte grave, și-ar fi petrecut zilele de detenție în episoade care au ajuns acum în motivarea Curții de Apel Alba Iulia: magistrații descriu cum fostul procuror și-ar fi improvizat o togă dintr-un cearșaf, după ce ar fi smuls grilajul de protecție al corpului de iluminat din celulă, lăsând firele electrice expuse.
Potrivit actelor citate de instanța din Alba, incidentul nu a fost unul singur. În camera cu numărul 10 din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba, Bucurică ar fi demontat capacul și banda LED a sistemului de iluminat, iar polițiștii care au intervenit l-au găsit înfășurat într-un cearșaf „prins în două capete pe unul din umeri, în stil togă”. Câteva zile mai târziu, scenariul s-ar fi repetat într-o altă celulă, unde ar fi dislocat gratiile metalice de la ambele corpuri de iluminat.
Un alt episod, la fel de neobișnuit, a fost consemnat chiar înainte ca procurorul să fie dus la examinarea medico-legală psihiatrică: fereastra camerei fusese acoperită cu un cearșaf, iar Bucurică se afla în interior fără nicio haină. Potrivit documentelor din dosar, vasul de toaletă era blocat cu o perie, iar apa inundase spațiul de detenție.
Tocmai aceste comportamente au stat la baza deciziei Curții de Apel Alba Iulia de a dispune internarea medicală provizorie a fostului procuror. Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, pe care Bucurică l-a contestat ulterior, a stabilit un diagnostic de „tulburare delirantă persistentă” și a concluzionat că, la momentul faptelor cercetate, acesta ar fi avut „discernământul abolit și capacitatea psihică absentă”.
Joi, procurorul suspendat din funcție la sfârșitul lunii august a ajuns în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a contestat deciziile instanței din Alba, susținând că nu el ar fi autorul infracțiunilor investigate. Instanța supremă i-a respins contestația ca nefondată, dar a admis o altă cerere a apărării: sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a articolului din Codul de procedură penală care fixează la 48 de ore termenul de contestare a măsurilor preventive.
Sursă text și foto: Caon (Caraș Online) — articolul original
