Pe 2 octombrie, calendarul Sălajului pare să se întoarcă din drum și să arate câte transformări au trecut prin acest colț de Transilvanie. Acum 139 de ani, în 1887, ziarul „Szilágy” anunța cu entuziasm vestea pe care mulți sălăjeni o așteptau de multă vreme: „Vine trenul!” Mai erau doar câțiva kilometri de șine până la ziua în care, pe 7 octombrie, prima garnitură urma să ajungă în gara Zalău, iar pentru oamenii de atunci asta nu era doar o chestiune tehnică, ci promisiunea unei lumi mai largi, accesibile.
Doisprezece ani mai târziu, tot pe 2 octombrie, dar în 1899, rețeaua de căi ferate se extindea prin inaugurarea liniei Baia Mare–Jibou și a ramificației Ulmeni Sălaj–Cehu Silvaniei. Nu a fost un detaliu administrativ: aceste legături au scos comunitățile sălăjene din izolare și le-au prins în circuitul economic al regiunii, la o vreme când infrastructura era, practic, singura măsură a dezvoltării.
Data are și o latură culturală. În 1934, la Șimleu Silvaniei se năștea Hary Béla Adalbert, compozitor și dirijor care avea să lase o amprentă în muzica transilvăneană — dovadă că Sălajul nu a fost doar un teren de trecere pentru șine, ci și un loc care a dat nume culturii.
Firul se strânge în 1953, când Zalăul instala prima stație de radioficare a orașului, cu 160 de abonați. Era momentul în care vocea orașului intra, literalmente, în casele oamenilor, continuând același impuls spre modernizare pornit odată cu trenul.
Trenul, muzica și vocea radioului nu sunt simple coincidențe de calendar, ci trei fire ale aceleiași povești — cea a unui Sălaj care a căutat mereu să se conecteze cu lumea din jur. Iar o asemenea zi merită, cel puțin pentru câteva clipe, amintirea celor care au așteptat primul tren sau au ascultat pentru prima dată vocea radioului.
Sursă text și foto: Gazeta de Sălaj — articolul original