Cu patru minute înainte ca Boeing-ul 767 al Amazon să primească autorizarea de aterizare la Miami, controlorul de trafic aerian anunțase unei alte aeronave rafale de vânt de până la 25 mph (circa 40 km/h) din sud. Echipajul avionului cargo nu a primit niciodată această informație. Detaliul apare în raportul preliminar al National Transportation Safety Board (NTSB), citat de NBC News. Regulamentele federale cer ca direcția și viteza vântului să le fie comunicate piloților atunci când la aterizare există o componentă de vânt din spate. Raportul arată însă și că, în cabină, unul dintre piloți a tras de mai multe ori semnalul de alarmă.
Accidentul a avut loc pe 6 septembrie, pe Aeroportul Internațional din Miami. Aeronava venea din Puerto Rico cu colete pentru Amazon și a atins pista la 184 mph (aproximativ 296 km/h). În acel moment, consumase deja circa trei sferturi de milă (1,2 kilometri) din lungimea pistei. A ieșit de pe pistă cu aproximativ 130 mph, a lovit echipamente ale aeroportului și o dubă cu angajați ai unei firme de curățenie a aeronavelor, apoi a trecut prin gardul aeroportului și a lovit o mașină de pe un drum public. Avionul a ajuns în final la circa 1.200 de picioare (aproape 366 de metri) dincolo de capătul pistei. Cinci oameni din dubă au murit. Alți doi pasageri ai dubei și șoferul mașinii au fost grav răniți, iar cei doi piloți s-au ales cu răni ușoare.
Lipsa avertizării privind vântul pune o presiune evidentă pe controlul de trafic, dar nu explică singură tragedia. Vântul din spate mărește viteza față de sol și scurtează distanța rămasă pentru oprire, iar rafalele fac apropierea și mai greu de controlat. Raportul nu stabilește totuși o legătură de cauzalitate. Un fost membru al NTSB a spus că omisiunea contează, dar nu ar fi fost suficientă, de una singură, pentru a produce accidentul. În aviație, dezastrele vin rar dintr-o singură greșeală. De obicei sunt un lanț de erori, fiecare mică, pe care nimeni nu îl rupe la timp.
Cele mai incomode întrebări privesc ce s-a întâmplat în cabină. Potrivit rezumatului înregistrărilor, unul dintre piloți și-a avertizat repetat colegul că avionul se apropia prea rapid, iar avertismentele au continuat și după contactul cu pista. Celălalt nu a răspuns verbal în mod consecvent. Sistemele de bord au emis la rândul lor mai multe alerte privind viteza de coborâre și apropierea de teren. Cei doi zburau împreună pentru prima dată chiar în acea zi. Anchetatorii vor analiza aproape sigur coordonarea dintre ei și motivul pentru care apropierea nu a fost abandonată la timp.
Datele de zbor arată și o ezitare în ultimele secunde. Frânele au fost acționate, apoi eliberate, iar motoarele au fost duse la puterea necesară pentru o eventuală reluare a zborului. Frânarea a fost reluată abia când mai rămăseseră circa 415 picioare (aproximativ 127 de metri) de pistă, mult prea puțin pentru un avion de această mărime. NTSB nu a stabilit deocamdată cauza accidentului, iar raportul final ar putea întârzia mult. Până atunci, cazul rămâne un test atât pentru procedurile de comunicare ale controlorilor, cât și pentru felul în care sunt formate echipajele din transportul cargo.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original