Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Submarine și sateliți în programul Guvernului Veștea Premierul desemnat Adrian Veștea a făcut public Programul de Guvernare 2026–2028, care include și capitolele Apărarea României și programul SAFE. Capitolul Apărare din program se concentrează pe creșterea securității României.
Miercuri, premierul desemnat Adrian Veștea a făcut public Programul de Guvernare 2026-2028, care include cele mai importante capitole, printre care Apărarea, Justiția, Afacerile Externe și cele Interne. Un amplu capitol al program ului, consultat de MEDIAFAX, este dedicat Apărării și Programului SAFE, cu accent pe securitate națională, modernizare militară și legarea investițiilor în apărare de dezvoltarea economică. SAFE, investiții de 16,68 miliarde de euro pentru securitate și economie Conform documentului, România va folosi integral fondurile europene din Programul SAFE – Security Action for Europe, în valoare de 16,68 miliarde de euro, pentru înzestrarea Armatei, infrastructură cu dublă utilizare și industria de apărare.
Documentul precizează că „Continuăm prioritățile începute și pe lângă cele trei principii deja consolidate (ordine în finațele publice, buna guvernare și respect pentru cetățeni), ne calibrăm eforturile pe ținte precise. În noua etapă, motoarele noastre de dezvoltare, modernizare instituțională și reziliență națională vor fi axate pe patru piloni strategici”. Unul dintre piloni este descris astfel: „Siguranța pentru România.
Consolidarea securității naționale prin Programul SAFE – Security Action for Europe: România va valorifica integral oportunitatea oferită de Programul SAFE, prin utilizarea celor 16,68 miliarde de euro obținute în cadrul acestui instrument european pentru accelerarea înzestrării Armatei, dezvoltarea infrastructurii cu dublă utilizare civilă și militară și revitalizarea industriei naționale de apărare”. Guvernul susține că investițiile în apărare trebuie să fie legate de zona de economie, locuri de muncă și industrie. În text se arată că „Securitatea națională nu mai poate fi privită separat de dezvoltarea economică.
Investițiile în apărare, infrastructură strategică și capacități industriale vor contribui atât la întărirea capacității de protecție a României, cât și la crearea de locuri de muncă, stimularea producției interne și creșterea competitivității economiei naționale”. Infrastructură, industrie și conectarea regiunilor Programul guvernamental menționează că prioritatea este conectarea regiunilor estice și a Moldovei prin infrastructură modernă, inclusiv cu dublă utilizare civilă și militară. Documentul spune că „Programul SAFE trebuie să devină un accelerator pentru proiectele de infrastructură care unesc România și reduc decalajele istorice dintre regiuni.