Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Unsplash. com/Ajutor de urgență pentru cultivatorii de cartofi În cadrul ședinței de Guvern de vineri, a fost aprobată schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producției de cartof de consum” pentru acest an.
Suma alocată este de până la 300 euro/ha. Guvernul a aprobat, vineri, schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producției de cartof de consum” pentru anul 2026. La propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se va acorda un ajutor de până la 300 euro/ha pentru producătorii de cartof de consum.
Suma de bani oferită va fi „proporțională cu suprafața efectiv cultivată”. „A fost suma maximă pentru care am putut obține aprobarea bugetului” Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale Tánczos Barna a transmis că „aceasta a fost suma maximă pentru care am putut obține aprobarea bugetului necesar, ca producătorii de cartofi să nu rămână fără sprijin şi în acest an”. „Astfel, putem lansa programul înainte de recoltare și, printr-un proces rapid de înscriere și verificare, putem acorda sprijin producătorilor de cartofi, în contextul costurilor de producție tot mai mari și al provocărilor generate de importuri.
În același timp, Ministerul Agriculturii continuă să susțină că agricultura are nevoie de un sprijin mai consistent din partea Guvernului și că, mai ales într-un an marcat de situații de criză, fermierii trebuie sprijiniți mai rapid și mai ferm”, a transmis ministrul, conform unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Schema se adresează „producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător valabil până la 31 decembrie 2026, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, precum și producătorilor agricoli persoane juridice”, se mai arată în comunicat. Pentru a beneficia de acești bani, producătorii „trebuie să cultive o suprafață de minimum 0,3 hectare cu cartof de consum, să obțină o producție de cel puțin 12 tone/ha, să fie înscriși în Registrul agricol și să facă dovada valorificării producției prin documentele justificative prevăzute de actul normativ”.
„Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi sau întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei al sumei de 50. 000 euro pe durata ultimilor trei ani. În situația în care solicitările depășesc bugetul alocat programului, cuantumul sprijinului acordat pe hectar va fi redus proporțional”, conform aceluiași comunicat.