Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată jurnalul/ ANAF investighează un complex turistic din Vâlcea pentru plăți nedeclarate de 4,3 milioane de lei Un complex turistic din județul Vâlcea a funcționat timp de aproape trei ani printr-o schemă masivă de evaziune: 70 de angajați primeau bani „în plic”. Pe lângă sumele trecute în contracte, patronii au distribuit ilegal peste 4,3 milioane de lei nedeclarați.
Inspectorii ANAF Antifraudă au identificat, în controalelor naționale din domeniul HORECA, un complex turistic din județul Vâlcea care, timp de aproape trei ani, a plătit ilegal 70 de angajați, prin suplimentarea salarii lor prevăzute în contracte cu sume care nu au fost evidențiate în documentele contabile și pentru care nu au fost achitate obligațiile fiscale. În timpul controlului, inspectorii au descoperit o evidență dublă a unor plăți de natură salarială. Printre documentele identificate s-a aflat și o agendă în care erau consemnate plăți informale acordate sistematic angajaților.
Din verificarea declarațiilor fiscale, a evidenței contabile și a investigațiilor efectuate, inspectorii au stabilit că, în perioada 2022-2025, reprezentanții societății au folosit 4,30 milioane de lei proveniți din activitatea firmei pentru plăți ilegale către angajați. Potrivit ANAF, sumele retrase au fost înregistrate în contabilitate prin documente care indicau situații de fapt nereale, cu scopul de a ascunde destinația reală a banilor și de a evita plata obligațiilor fiscale aferente veniturilor de natură salarială. Inspectorii antifraudă au reîncadrat fiscal veniturile plătite ilegal și au stabilit obligații fiscale suplimentare în valoare de 1,88 milioane de lei.
Societatea a achitat integral suma la bugetul general consolidat al statului la finalizarea controlului antifraudă, recunoscând astfel faptele constatate de inspectori. „Subliniem faptul că virarea incompletă sau defectuoasă a contribuțiilor sociale obligatorii afectează atât realizarea veniturilor bugetare cât și dreptul angajaților la protecția socială asigurată de pensie și servicii medicale”, transmite ANAF.