Fermierii români nu duc lipsă de dorința de a investi. Le lipsesc mai degrabă două lucruri: garanția că producția lor va avea cumpărător și un acces mai simplu la banii europeni. Discuțiile de la ZF Agropower au pus în lumină acest paradox. Parteneriatele stabile dintre producători, procesatori și retaileri pot declanșa investiții pe termen lung, în timp ce fondurile europene, gândite tocmai pentru modernizarea fermelor, rămân greu de accesat pentru mulți agricultori din cauza hârtiilor și a costurilor.
Alin Zamfira, președintele Consiliului de Administrație al Periș, a descris direct legătura dintre încredere și bani. „Având predictibilitate și siguranța că ai unde să vinzi ceea ce produci și procesezi, ai încredere să investești pe termen mediu și lung”, a spus acesta. Ideea pare de bun-simț, dar în agricultura românească nu e deloc ceva obișnuit. Mulți fermieri lucrează încă de la un sezon la altul și își vând recolta la prețul zilei, fără contracte care să le permită să-și planifice cheltuielile pe mai mulți ani.
Lanțurile integrate, în care un fermier știe dinainte că procesatorul îi preia marfa, iar procesatorul are un loc asigurat pe rafturile marilor magazine, schimbă felul în care se calculează riscul. Un utilaj nou, un depozit sau o linie de procesare devin investiții raționale atunci când există o piață sigură pentru ce produc. Fără această siguranță, chiar și un credit avantajos pare un pariu. Pentru retaileri, avantajul e la fel de concret: aprovizionare constantă din producție locală, un argument tot mai folosit în comunicarea cu clienții.
Cealaltă sursă de finanțare, fondurile europene, se lovește însă de probleme cunoscute de ani buni. Documentațiile sunt complicate, iar consultanța și proiectele tehnice costă mult, așa că mulți fermieri mici și mijlocii renunță înainte să depună cererea. Rezultatul e o distribuție inegală a banilor. Exploatațiile mari, care își permit echipe specializate sau consultanți, pornesc cu un avantaj clar, deși tocmai fermele mai mici ar avea cea mai mare nevoie de capital pentru a se moderniza.
Sectorul pare să ceară, în esență, stabilitate și reguli simple. Contractele pe termen lung de-a lungul lanțului alimentar pot aduce predictibilitate pieței, însă efectul lor rămâne limitat dacă accesul la finanțarea publică este în continuare filtrat de birocrație. Sprijinul dat de Bruxelles agriculturii rămâne consistent. Ce se va întâmpla cu ferma românească în anii următori depinde în mare măsură de cât de ușor pot ajunge acești bani la fermierii care produc efectiv.
Sursă text și foto: Ziarul Financiar — articolul original