La cinci ani după ce berlinezii au cerut, prin referendum, exproprierea marilor proprietari imobiliari, ideea revine în forță. Partidul de Stânga, care a promis în campanie că va respecta votul din 2021, a obținut cele mai multe voturi la alegerile din capitala Germaniei, pe 20 septembrie. Rezultatul spune ceva ce depășește politica berlineză: în multe orașe ale Europei, lipsa locuințelor la prețuri suportabile a devenit o problemă atât de gravă încât soluții considerate cândva radicale ajung să fie susținute de majoritatea alegătorilor.
În 2021, referendumul le cerea autorităților să preia locuințele companiilor care dețin mai mult de 3.000 de unități. Votul nu era obligatoriu, iar Senatul Berlinului nu a dat curs cererii. Între timp, chiria medie la contractele noi a crescut cu aproximativ jumătate. Victoria Stângii nu garantează că exproprierile vor avea loc. Totul depinde de negocierile pentru formarea coaliției, iar partenerii de guvernare au de ales între o măsură populară și riscul unui conflict juridic lung cu marii investitori. Oricum s-ar termina negocierile, alegerile au readus în discuție criza locuințelor din orașele europene, notează Deutsche Welle.
Cel mai des citat contraexemplu este Viena. După Primul Război Mondial, capitala Austriei s-a confruntat cu o criză severă a locuințelor și a lansat un program ambițios de locuințe sociale, care funcționează și astăzi. Potrivit autorităților vieneze, orașul are în proprietate circa 220.000 de apartamente pe care le închiriază, la care se adaugă 200.000 de locuințe subvenționate. Peste 60% dintre vienezi locuiesc în unul dintre aceste două tipuri de locuințe. Efectul se vede și pe piața privată: atunci când orașul deține o parte atât de mare din fondul locativ, proprietarii privați nu mai pot crește chiriile după bunul plac.
Alte orașe încearcă să rezolve o problemă mai subtilă: prețul terenului. Cu cât un oraș e mai atractiv, cu atât terenul devine mai scump, iar costul ajunge în cele din urmă în chiria plătită de locatari. Basel a fost printre primele orașe care au ales să nu-și mai vândă terenurile municipale, ci să le concesioneze cooperativelor sau investitorilor atenți la impactul social. Primăria nu mai suportă costurile de construcție, iar dezvoltatorii nu mai includ în preț valoarea uriașă a terenului. Barcelona și Lisabona au început să aplice și ele acest model.
Există și soluții mai punctuale. La începutul acestui an, guvernul francez și autoritățile pariziene au identificat 61 de proiecte prin care clădiri de birouri goale ar putea deveni locuințe, rezultând până la 8.200 de unități în suburbiile apropiate ale capitalei. Praga a ales să protejeze categoriile fără de care orașul nu poate funcționa: îngrijitori, polițiști, profesori. Pentru angajații din sectorul public au fost construite recent aproximativ 660 de apartamente noi, eficiente energetic. La Dublin, situația arată ce se întâmplă când piața e lăsată fără intervenție: după criza financiară din 2008, investitorii străini au cumpărat masiv clădiri, apoi sosirea sediilor unor giganți tech a făcut chiriile să explodeze. Astăzi, listele de așteptare pentru o locuință sunt lungi, iar familiile cu venituri mici rămân tot mai greu în oraș.
Soluțiile diferă, dar pornesc de la aceeași idee: locuințele nu pot fi lăsate în întregime pe seama pieței, mai ales acolo unde terenul e limitat și cererea crește constant. Diferența dintre Viena și Berlin arată și cât de greu se recuperează timpul pierdut. Un fond public de locuințe se construiește în decenii, iar orașele care au vândut ce aveau caută acum soluții rapide, cum sunt exproprierile, reconversia birourilor sau locuințele de serviciu. Rămâne de văzut dacă aceste măsuri pot compensa ce s-a pierdut.
Sursă text și foto: Ziarul Financiar — articolul original