Mihai Constantinescu a renunțat la o afacere de recrutare de personal pentru Germania ca să caute trufe prin pădurile României. Astăzi, compania lui, Luna’s Premium Truffles, vinde în toată Europa, dar și în Asia și America. Afacerea are însă o problemă de bază pe care niciun plan nu o poate rezolva: înainte de orice vânzare, trufele trebuie găsite. Cu doar câțiva câini nu se poate face asta la scară de export, așa că firma lucrează, pe lângă câini, cu câteva zeci de culegători din toată țara.
Povestea începe în 2008, ca hobby. Constantinescu a crescut la țară, a avut mereu cel puțin un câine lângă el, iar pădurea nu i-a fost niciodată străină. Timp de aproximativ trei ani a ținut ambele activități: biroul și agenția de HR, pe de o parte, ieșirile pe teren, pe de alta. Spune că a avut nevoie de acest timp ca să înțeleagă cum funcționează domeniul și dacă din el se poate face o afacere. Pe la 2011 a ales și a închis capitolul resurse umane. Ironia e greu de ratat: omul care trimitea forță de muncă românească în Germania exportă acum un produs al pădurii românești.
„Un căutător de trufe trebuie să iubească natura și animalele”, spune antreprenorul. În viziunea lui, fără legătura dintre om și câinele căutător nu ai cum să performezi. La fel de importante sunt spiritul de explorator și orientarea în teren, fără ajutorul Google Maps. Descrierea sună romantic, dar ascunde o realitate economică dură. Producția nu se poate planifica așa cum se planifică o recoltă. Depinde de sol, de vreme și de noroc, iar un brand care promite calitate „premium” clienților din străinătate trebuie să aibă mereu marfă.
De aici vine rețeaua de culegători. Probabil acesta e cel mai interesant lucru din model, dar și partea cea mai fragilă. Cu zeci de colaboratori crește volumul, însă calitatea, trasabilitatea și prețul de achiziție devin mai greu de controlat. Trufele se numără printre cele mai scumpe produse alimentare de pe piața internațională. Totuși, marja unei astfel de afaceri ține mai puțin de prețul final și mai mult de cât plătești pe teren și cât de repede ajunge marfa la client. Pădurile de foioase din Transilvania, inclusiv cele din județul Sibiu, se numără printre zonele în care această căutare se face de ani buni. Este o resursă despre care se vorbește încă puțin în România.
Titlul întreabă câți bani poți face din trufe, dar Constantinescu nu dă cifre de afaceri. Răspunsul care se vede din povestea lui e mai prudent: se poate construi un brand exportator, dar e nevoie de ani de învățat meserie, de o rețea solidă de oameni pe teren și de răbdarea de a accepta că pădurea nu produce la comandă.
Sursă text și foto: Ziarul Financiar — articolul original