Un car cu boi, colăcari călare, ceterași și o zestre adusă special pentru ocazie au refăcut, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, o nuntă ca la sat de demult. Reconstituirea, intitulată „Primăvara iubirii. Nunta”, a adunat în jur de 60-70 de oameni din echipa de organizare, mulți dintre ei văzându-se pentru prima oară chiar în ziua evenimentului.
Manifestarea face parte din proiectul VIVANȚII – ANOTIMPURILE, prin care Muzeul Etnografic al Transilvaniei încearcă să promoveze tradițiile și patrimoniul cultural al zonei. Detaliile au ieșit la iveală dintr-o postare pe Facebook a Geaninei Sălăgean, specialistă în marketing și comunicare culturală, implicată în organizare. Ea descrie pregătirile drept o muncă de mii de pași și de coordonare a unei echipe mari: „Am fost, numai staff, vreo 60-70. Care au trebuit coordonați și care s-au întâlnit pentru prima dată azi să facă o nuntă veche”.
Alaiul a fost completat de personaje care au jucat rolurile clasice ale unei nunți țărănești. Studenții Facultății de Teatru și Film din cadrul UBB, coordonați de Camelia Curuțiu-Zoicaș, au dat viață ritualurilor: luatul nașilor, luatul mirelui și al miresei, ritualul colăcarilor, legatul drumului, masa de nuntă și jocul. Daniel Rusu, de la asociația „De la lume adunate”, a fost starostele principal, iar Traian Sălăgean și Lucreția Sălăgean au interpretat personaje din familiile mirilor. Muzica a venit de la Taraful Zorile din Mociu, condus de Carol Țuli, zis Stângaciu, recunoscut ca tezaur uman viu.
În culise, angajații Parcului Etnografic au ajutat la decoruri și la elementele necesare, Horia Șimon, de la Gura Satului, s-a ocupat de partea gastronomică, iar Zsuzsa Sallai a creat rochia miresei.
Pentru Geanina Simion, evenimentul a avut și o încărcătură personală, legată de nunțile din Câmpia Transilvaniei în care a crescut. „Am crescut cu muzica asta și cu nunțile astea și vreau să dedic acest eveniment celui care a fost cel mai bun staroste tradițional de nuntă, fratele tatălui meu, Liviu-Mihai Sălăgean, Mișu’, dar și bunicului meu, Vasile Sălăgean, și bunicii mele, Rubinca, marea soacră chiuitoare”, a scris ea. Cel mai mult s-a mirat însă de cât de repede au spus oamenii „da”: „Ce mă uimește este disponibilitatea românilor de a veni la nuntă, de a zice DA, înainte de a ști a cui e nunta”.
Sursă text și foto: Actual de Cluj — articolul original