O spectacol după „Suflete moarte” de Gogol, în dramaturgia lui István Bessenyei Gedő și în regia lui István Szabó K., pune în scenă o lume în care totul are preț, inclusiv moartea, și sugerează că mecanismul corupției descris în secolul al XIX-lea funcționează la fel și astăzi. Producția îl are în centru pe Cicikov, rol de mare forță interpretat de Bács Miklós, iar întrebarea pe care o ridică, cât de mult s-a schimbat acest mecanism, primește un răspuns tăios: deloc.
Pornind de la universul satiric gogolian, montarea construiește imaginea grotescă a societății rusești din epoca țaristă. Cicikov are un plan cinic: vrea să cumpere țărani iobagi deja morți, dar încă trecuți în registrele oficiale, folosind o fisură a sistemului birocratic și fiscal. Absurdul se transformă astfel în afacere, iar documentele dau aparență de legalitate unei operațiuni profund imorale. Ideea de la care pleacă Gogol, și pe care spectacolul o păstrează, este că într-o societate guvernată de interese materiale până și moartea poate deveni capital.
Cicikov nu e un răufăcător spectaculos, ci produsul unei mentalități în care succesul material măsoară valoarea unui om. Observă, flatează, negociază și își schimbă discursul după fiecare interlocutor, fără să-și piardă țelul din ochi. Nu are nevoie să creadă în valorile pe care le invocă; îi ajunge să știe că ceilalți vor să le audă. Politețea devine instrument, conversația devine strategie. Nu se opune sistemului, ci învață să lucreze înăuntrul lui. Nu el inventează corupția, ci îi descoperă potențialul economic, iar afacerea lui nu ar exista fără vanitatea proprietarilor, lăcomia lor și indiferența funcționarilor.
În jurul lui se perindă proprietarii, fiecare o variantă a degradării morale. Manilov, interpretat de Orban Attila, este visătorul steril, prizonier al unei amabilități fără conținut, la care până și lipsa de caracter capătă înfățișarea plăcută a politeții. Korobocika, jucată de Kali Andrea, al cărei nume trimite la o cutie, întruchipează spiritul îngust și suspiciunea. Textul sursă se oprește aici, așa că restul distribuției rămâne necunoscut.
Sursă text și foto: Făclia de Cluj — articolul original