La biserica fortificată din Vermeș, unde aproape 200 de voluntari au lucrat în această toamnă la restaurare, s-a ținut recent un atelier public despre construcția cu materiale regenerative, precum chirpiciul. L-a susținut arhitecta Lavinia Cociubei, coordonatoarea lucrărilor de pe șantierul din Bihor, care a povestit ce a învățat la un curs de șase luni la Zürich și cum se leagă acesta de ce se făcea în casele bihorene de generații.
Evenimentul, intitulat „Materiale regenerative în practica arhitecturală. De la formare la un caz concret de patrimoniu”, s-a desfășurat în curtea bisericii, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România. Cociubei a ajuns în Elveția prin programul Burse pentru tineri arhitecți al Ordinului, pe care îl recomandă absolvenților de arhitectură.
Amuzată, arhitecta a mărturisit că a trebuit să ajungă în Elveția pentru a descoperi ce făcea bunica ei cu zeci de ani în urmă. În Bihor, a explicat ea, femeile erau cele care lipeau, reparau și petriceau casele, folosind pământul sau lutul din zonă.
Miezul expunerii a fost o piramidă a materialelor recomandate în construcții. La bază stau cele bio, în primul rând lemnul, care stochează dioxid de carbon, și tot ce provine din plante. În vârf se află materialele cu cel mai mare consum de resurse: oțelul, metalul și sticla. Cimentul nu e exclus, a precizat Cociubei, ideea fiind „materialul potrivit, în locul potrivit”, de pildă la fundații, în cantități rezonabile.
Miza, a argumentat arhitecta, este una de mediu: sectorul construcțiilor generează 42% din emisiile globale de carbon, iar studiile indică o dublare a suprafeței construite până în 2060. Cursul de la Zürich a avut cinci module, printre care construcțiile din pământ, cele organice (bio-waste) și revalorizarea fondului construit, adică exact tipul de abordare pe care îl cere un monument ca cel din Vermeș.
Sursă text și foto: Bistrițeanul — articolul original