Trei persoane au fost rănite miercuri, 21 octombrie 2026, într-un accident rutier produs pe DN18B, între localitățile Cernești și Târgu Lăpuș, din Maramureș. În coliziune au fost implicate un autoturism și o autoutilitară, iar trei oameni au rămas blocați în vehicule până la sosirea echipajelor de salvare. Toți au ajuns la spital conștienți.
Pompierii militari au fost solicitați să intervină, iar ISU Maramureș a trimis forțe de la Detașamentul de Pompieri Baia Mare și de la Stația de Pompieri Târgu Lăpuș. La fața locului au ajuns un echipaj de descarcerare, unul de Terapie Intensivă Mobilă, două echipaje de prim ajutor SMURD, o autospecială de stingere cu apă și spumă și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Maramureș.
„În urma impactului au rezultat 3 victime, șoferul autoutilitarei s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. În vehicule au rămas blocate trei persoane, care au fost extrase cu succes de către echipajele de specialitate”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU.
Potrivit aceleiași surse, cele trei victime au fost transportate la spital și prezentau diferite traumatisme la nivelul corpului. Nu au fost comunicate, până acum, identitatea celor răniți, cauzele accidentului sau cât timp a fost îngreunat traficul pe DN18B.
Sursă text și foto: Someșeanul — articolul original
