Trei muncitori din Maramureș, de 21, 24 și 40 de ani, și-au pierdut viața într-un accident de muncă în stațiunea Quinta do Lago, din municipiul Loulé, regiunea Algarve, Portugalia. Potrivit vasiledale.ro, cei trei erau din comuna Poienile de Sub Munte. Bărbații au fost găsiți fără suflare în interiorul unui rezervor dintr-o casă, unde făceau lucrări de hidroizolație.
Alerta a fost dată la ora 12:53, iar la fața locului au ajuns 30 de persoane, cu 13 autovehicule. Garda Națională Republicană (GNR) din Faro a transmis că bărbații au fost descoperiți în rezervor, iar Comandamentul Operațiunilor de Ajutor din Districtul Faro a confirmat cele trei decese. Sursa nu precizează ziua în care s-a produs tragedia și nici cauza exactă a morții.
Alte trei persoane, cu vârste între 50 și 52 de ani, au primit îngrijiri medicale pe loc. Ele au refuzat însă transportul la spital.
Anchetatorii nu au făcut publice, deocamdată, circumstanțele în care s-a întâmplat nenorocirea. Spațiile închise de tipul rezervoarelor sunt însă printre cele mai riscante locuri de muncă, iar împrejurările vor fi stabilite de specialiști. La fața locului urmează să se deplaseze Autoritatea pentru Condiții de Muncă din Portugalia, care va verifica dacă au fost respectate normele de securitate.
Pentru comunitatea din Poienile de Sub Munte, de unde mulți localnici pleacă la muncă în Europa de Vest, vestea vine ca o lovitură grea: trei familii din Maramureș au pierdut, într-o singură zi, un fiu, un frate sau un soț.
Sursă text și foto: PortalSM — articolul original
