Biblioteca Municipală din Reghin găzduiește miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora 17.00, prezentarea volumului „Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica”, apărut la Editura Polirom. Autoarea, Nina Moica, președinta Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, vine într-un oraș pe care îl cunoaște bine: aici și-a petrecut copilăria și adolescența, înainte ca viața să îi fie răsturnată de arestare.
Cartea a fost premiată de curând: a primit Premiul „Monica Lovinescu” în 2025 și Premiul „Justiția memoriei” în 2026. Volumul este rezultatul unui proiect de cercetare al Centrului de Studii în Istorie Contemporană, are ca editori pe Alin Mureșan și Clara Mareș și este prefațat de scriitoarea Ruxandra Cesereanu.
Povestea e una de o duritate rar întâlnită. Născută la Ploiești, în 1943, Niculina Moica, cunoscută astăzi ca Nina Moica, avea doar 15 ani și jumătate când s-a alăturat, în 1959, unui grup de tineri care se opuneau regimului comunist. Autoritățile au urmărit grupul, iar în iunie 1959 membrii lui au fost arestați. Puțin mai târziu a fost arestat și tatăl ei, Petru Moica. Tribunalul Militar Cluj a condamnat-o pe adolescentă la 20 de ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
A executat cinci ani, prin penitenciarele de la Târgu-Mureș, Jilava, Botoșani, Arad și Oradea, până în 1964, când a fost eliberată prin decretul de grațiere a deținuților politici. Libertatea nu a însemnat și o întoarcere simplă la normalitate: Nina Moica a avut greutăți în a-și găsi un loc de muncă, și-a reluat studiile la cursuri fără frecvență și a lucrat apoi în contabilitate până la pensionare. Despre începuturile acestui drum spune, fără ocolișuri: „Adevărul este că la noi în casă se asculta Europa Liberă. Deci, am crescut fără niciun fel de dragoste pentru regimul comunist”.
Volumul îmbină interviul cu eseul și reconstituirea istorică, iar mărturia autoarei este completată de documente și de cercetare. Nu rămâne la propria experiență, ci face loc și femeilor pe care le-a întâlnit în închisori. Ruxandra Cesereanu o descrie pe autoare drept „o povestitoare dăruită și dăruitoare”, capabilă să redea amănunțit viața din detenție, de la hrană și spălat până la anchete, prietenii și sărbători religioase. Cartea este, în același timp, un argument pentru păstrarea memoriei unei generații care a cunoscut represiunea încă din adolescență.
Sursă text și foto: Cuvântul Liber — articolul original