Andreea şi Alexandru Davidoiu, doi medici stomatologi, au ponit cabinetul DaviDent Aesthetics în Bucureşti urmă cu un an, în 2025, după ce anterior au lucrat în provincie, în Roşiori de Vede, Teleorman. Decizia de a veni în Capitală a venit după o analiză a oportunităţilor din piaţă, chiar dacă este una aglomerată în domeniul stomatologiei.
„Consider că orice lucru bun este realizat în familie. Am vrut să creăm un spaţiu sigur unde pacientul să se simtă bine primit. Primul cabinet a fost deschis în Teleorman, în Roşiori de Vede şi am făcut pasul spre Bucureşti.
Oportunităţile sunt mai bune şi din punctul meu de vedere competiţia este un lucru extrem de bun. Pacientul întotdeauna o să caute medicul competent şi preţul care lui i se pare corect. El îşi alege medicul, nu clinica”, a precizat Dr.
Alexandru Davidoiu, co-fondator DaviDent Aesthetics. Medicii au ales să dezvolte clinica în zona cartierului Drumul Taberei pentru că este una rezidenţială şi este aproape de casă pentru mulţi pacienţi. DaviDent Aesthetics are două scaune în cabinet, iar echipa numără şapte medici în acest moment.
„Clinica este deschisă de anul trecut, suntem norocoşi să lucrăm împreună eu şi soţia mea şi să avem o echipă de medici destul de mare pentru un cabinet cu două scaune. Clinica fiind axată foarte mult pe parte de chirurgie, implantologie, adiţii osoase, media de vârstă este undeva 40-45 de ani. Piaţa din Bucureşti este una foarte competitivă, aşa că trebuie să aduci nişte lucruri în plus faţă de colegii care lucrează lângă tine.
Ne-a luat aproape un an să găsim o locaţie şi apoi undeva la şase luni s-o amenajăm. Investiţia a fost de câteva sute de mii de euro”, a mai spus medicul. Iar pentru a atrage pacienţii, fondatorii clinicii au mizat pe promovarea în online, pe reţelele sociale, prin clipuri informative, dar şi unele amuzante, care atrag pacienţii.
Impactul acestei promovări se vede direct în numărul de pacienţi: într-un an s-a triplat. „Totul a început cu această idee ca pacientul să aibă acces la anumite informaţii medicale explicate pe înţeles. Ideea este ca pacientul să te vadă, să ştie preţurile şi să fie o modalitate foarte facilă de a te contacta când ai nevoie.
Să fim prezenţi în social media este un un lucru obligatoriu în zilele noastre”, a mai spus dr. Davidoiu. Extinderea cu o nouă clinică este în planul familiei de medici, tot în Bucureşti, în urma creşterii numărului de pacienţi.
„Este o piaţă foarte grea momentan, însă pacienţii vor avea întotdeauna nevoie de servicii medicale. Cel mai important lucru este ca pacientul să simtă încredere şi acesta este şi deviza noastră: implantăm încredere. Chiar dacă este un efort mai mare în situaţia economică actuală pentru pacienţi să îşi permită aceste tipuri de tratament, ei vin în continuare atunci când au siguranţa că lucrurile vor decurge bine”, a mai spus co-fondatorul DaviDent Aesthetics.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto și/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www. zf. ro doar în limita a 250 de semne.
Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină .