Abonamentul medical nu mai este văzut doar ca un beneficiu la angajare, ci şi ca un avantaj strategic pentru performanţa angajaţilor, pentru ca ei să poată munci şi să prevină posibile probleme mai serioase de sănătate. Pentru a verifica utilitatea unui astfel de serviciu, cel mai relevant indicator este chiar gradul de accesare al angajaţilor din companii, lucru pe care îl fac atât furnizorii de abonamente medicale, cât şi reprezentanţii companiilor care le cumpără.
Acestea au fost concluziile Ralucăi Binder, director corporate sales la Regina Maria, şi ale lui Bogdan Suchar, chief strategy officer în cadrul Quartz Matrix, o companie de tehnologie din Iaşi, prezenţi la emisiunea ZF Private Health.